Sfatul nu este neapărat al meu, deși sunt într-o oarecare măsură de acord cu el. Cel care l-a dat, în cuvinte mai atent alese și într-un limbaj mai diplomatic, l-a spus însă într-un context care exprimă mai degrabă un eșec. Este un semnal de alarmă și un strigăt de disperare în urma incapacității de a adopta o serie de măsuri pentru angajarea tinerilor.
Nu mai departe de vinerea trecută, comisarul european pentru ocupare, afaceri sociale şi incluziune Laszlo Andor i-a sfătuit pe tineri să-şi caute de muncă în afara ţării natale. Asta pentru că domnia sa a constatat că statele nu au fost în stare să restrângă şomajul în rândul tinerilor. Și atunci, traducerea ar fi că atunci când eşti tânăr şi vezi că nu te poţi anagaja la tine în țară, nu-ți rămâne decât să pleci. Întrebarea este unde…
Să ne uităm pe niște cifre: cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor o are Spania – aproape 50%! Urmează Grecia, cu o rată de peste 45% și Slovacia cu 35%. Cel mai bine la acest capitol stau două țări al căror nivel al acestui indicator nu surprinde pe nimeni: Germania și Austria: sub 10%. În România, aproximativ un tânăr din patru nu are loc de muncă.
Cifrele de mai sus reprezintă declanșarea crizei majore de mâine sau perpetuarea crizei de astăzi. Clișeu sau nu, tinerii reprezintă viitorul, iar dezinteresul față de ei pune bazele unei crize economice și sociale. Din punct de vedere al angajării tinerilor, România are două mari handicapuri: primul, legat de tot mai slaba pregătire a celor care vin din urmă; al doilea, legat de confortul angajatorilor de a-și dori doar angajați care au experiență, fără să-și pună problema că există și avantaje în a lua tineri.
De ce nemții pot să aibă activitate cu 90% din tinerii de sub 24 de ani? Sistemul este unul care ar trebui luat drept model de toată lumea. Proaspăt ieșit de pe băncile școlii sau chiar student fiind, tânărul german începe să facă diverse internship-uri pentru dobândirea competențelor pentru job, în domeniul în care studiază. În felul acesta se pregătește pentru mai târziu, dar primește eventual și niște bănuți, care sunt, ce e drept, puțini, dar care îl ajută să iasă în oraș pe banii lui, fără să fie nevoie să ceară părinților. Compania are o mână de lucru ieftină. Apoi, tânărul poate fi format într-o anumită disciplină și într-un anumit ritm, pentru că la vârsta aceea este foarte flexibil și acumulează cât mai mult.
Din păcate, trebuie să te numești manager german ca să gândești la modul acesta. La noi, există un mecanism al opiniilor de cele mai multe ori fundamentate și foarte bine consolidate de-a lungul timpului, din partea tuturor părților implicate. Angajatorii cred despre tineri că ies de pe băncile școlii fără o minimă pregătire în domeniu și cu pretenții exagerate privind salariul. Aici este vina unui sistem de învățământ neperformant și a unei mentalități care ne urmărește permanent, pe noi românii, pe sistemul “bani mulți și muncă puțină”. Tinerii dau vina întotdeauna pe altcineva, fie pe statul care nu le asigură locuri de muncă, fie pe firmele care nu vor să-i ia fără experiență. În mare, toată lumea are dreptate, fiecare în felul său.
Acest lanț neîntrerupt al slăbiciunilor, despre care, cu amărăciune, cred că nu se va rupe prea curând, te face să ajungi la discuții de tipul celei pe care am avut-o cu un prieten, care îmi spunea că va avea grijă să-și învețe copilul să vorbească o limbă de circulație internațională, de la cea mai fragedă vârstă posibilă (în paralel cu cea maternă, dacă se poate).
Astfel, încet s-ar putea naște o nouă generație și, implicit, un nou curent, de-a dreptul unic: cea a copiilor care cresc în mentalitatea că într-o zi, când va veni momentul, vor pleca din țară. Pentru că vor vorbi o limbă străină la perfecție și vor trăi permanent cu ideea emigrării, nici măcar nu vor mai căuta oportunități în țara proprie.
Dacă a ajuns deja un îndemn public, “Plecați din țară!” va fi un sfat pe care din ce în ce mai mulți tineri îl vor auzi la vârste din ce în ce mai mici.