In perioada 24 – 25 octombrie 2002, Fundatia Resurse Umane Romania (FRUR) a organizat primul congres la nivel international in domeniul managementului resurselor umane din Romania. Genericul congresului, „Dezvoltarea sistemelor de gestionare a resurselor umane din Romania in concordanta cu practicile internationale”, a reunit specialisti consacrati in conducerea personalului. Expertii in management si resurse umane din Franta, Germania, Marea Britanie, Olanda, Austria, Polonia, Japonia au promovat informatii de ultima ora, sisteme si practici de gestionare a resurselor umane la standarde internationale si au recomandat solutii de mare actualitate aplicabile in Romania.

Manifestarea a reprezentat o oportunitate pentru toti participantii de a se cunoaste si a stabili relatii de colaborare, de a face schimb de informatii, de a promova cele mai moderne practici si instrumente de lucru in managementul resurselor umane. Congresul a avut un impact deosebit asupra schimbarii mentalitatilor si a crearii unei noi viziuni de gestiune a resursei umane la standarde europene.

Pe piata fortei de munca si, mai ales, in managementul resurselor umane, marile companii internationale au adus in Romania concepte noi pentru gestionarea si perfectionarea resurselor umane. Am remarcat faptul ca toate companiile autohtone sunt acum mult mai receptive la practicile deja consacrate in tarile dezvoltate in domeniul resurselor umane. Acest fenomen a fost posibil numai prin schimbarea mentalitatii celor care conduc resursele umane din cadrul firmelor multinationale din Romania. Cred ca si institutiile statului trebuie sa acorde mai multa importanta investitiei in oameni, sa incerce, cu manifestari similare, sa mediatizeze aplicarea legilor care guverneaza in acest moment piata muncii.

De asemenea, am putut sa remarc ca o mare lipsa in gestiunea resurselor umane din Romania este necunoasterea legislatiei muncii, poate si din cauza faptului ca, deocamdata, managerul de resurse umane nu are pregatire juridica, dar si legislatia muncii din Romania e foarte stufoasa si greoaie. Cred ca organizarea unei manifestari similare – un Forum de Legislatia Muncii si Gestionarea Resurselor Umane – de catre institutiile guvernamentale, pentru cunoasterea si mediatizarea legilor care guverneaza domeniile muncii, asistentei sociale, somajului, medicinei muncii si, mai ales, al egalitatii de sanse, ar fi o initiativa salutara si apreciata de managerii de resurse umane. Un astfel de congres ar putea deveni, la randul sau, o manifestare permanenta, menita sa contribuie la promovarea celor mai moderne si eficiente sisteme legislative si de gestionare strategica a resurselor umane, prin stabilirea si dezvoltarea relatiilor de colaborare intre specialistii din domeniul privat si cel public.