Din ce în ce mai mulți consumatori folosesc serviciile online pentru a-și rezerva vacanțele: rezervarea poate fi făcută online doar cu un singur clic. De multe ori, realitatea a arătat că o ofertă aparent bună nu reprezintă în final un real câștig pentru consumatori. Diferențele de preț între momentul inițial al rezervării și momentul plății finale există și sunt mult mai frecvente în ceea ce privește călătoriile aeriene.
În majoritatea acestor cazuri, creșterea prețurilor este legată de:
• Taxele de administrare
• Taxe pentru utilizarea cardurilor de credit
• Taxe pentru pasagerii care efectuează check-in.
10 sfaturi pentru a nu avea surprize neplăcute când rezervi vacanța online
• Prețurile trebuie să fie indicate incluzând toate taxele obligatorii într-un mod clar încă de la începutul procesului de rezervare
• Verifică dacă sunt incluse servicii suplimentare. Unele din acestea sunt incluse în preț, iar altele nu și, de exemplu, dacă ai nevoie de mic dejun sau de un bagaj de cală, s-ar putea ca prețul final să crească.
• Nu te grăbi atunci când faci rezervări online pentru că de cele mai multe ori nu vei putea anula rezervarea după ce ai finalizat-o. Verifică politicile de anulare.
• Asigură-te că ”funcția date flexibile” nu este presetată, dacă nu ai nevoie de un asemenea serviciu.
• Asigurare? Află ce primești! Dacă nu ai nevoie de o asigurare suplimentară, este bine să citești ce tipuri sunt incluse pentru a evita să le plătești în cazul în care nu-ți sunt necesare.
• Căsuțele deja bifate nu sunt permise în UE, așa că fă o reclamație dacă găsești așa ceva în timpul procesului de rezervare.
• Ai grijă că în anumite cazuri pot fi adăugate taxe pentru utilizarea cardului de credit și caută informații despre acest lucru.
• Fă capturi de ecran pentru tot ce rezervi. Acestea te vor putea ajuta în cazul în care ai probleme ulterior, de exemplu, dacă prețul final este mai mare decât cel de la începutul rezervării.
• Verifică de două ori înainte de a finaliza rezervarea. Citește cu atenție toate datele afișate pentru că orice modificare făcută ulterior, după rezervare, s-ar putea să poată fi făcută numai contra cost.
• Verifică-ți e-mailul pentru a vedea dacă ai primit confirmarea rezervării. Uneori, aceste mesaje pot intra în căsuța cu SPAM/Junk Mail.
Sfaturi pentru comercianți
• Evidențiați-vă ca modele de urmat – urmați diverse tipuri de bune practici
• Utilizați o politică de indicare a prețurilor transparentă și completă
• Asigurați un serviciu de relații cu clienții rapid și folositor
• O marcă de încredere serioasă vă poate face site-ul mai atractiv și poate duce la creșterea încrederii consumatorilor
• Clienții satisfăcuți vor împărtăși experiențele lor pozitive online cu alți consumatori