Sfaturi pentru o recoltă mai mare și mai bună de prune. Ce recomandă experții
Sfaturi pentru o recoltă mai mare și mai bună de prune. Creșterea unui prun în grădină poate fi o experiență plină de satisfacții pentru oricine.
Prunii, Prunus domestica, sunt membri ai familiei Rosaceae, și fac flori surprinzător de frumoase primăvara. De obicei, vor produce flori singulare, cu 5 petale, în nuanțe delicate de alb și roz, care se estompează și cad înainte ca producția de fructe să înceapă în lunile de vară.
Prunii sunt sensibili și cam pretențioși
Dacă aveți un prun care nu reușește să rodească, acesta poate fi un motiv de îngrijorare.
Prunii sunt sensibili și cam pretențioși, având nevoie de condiții specifice pentru a face prune gustoase. Ca și în cazul smochinilor, prunii au nevoie de o combinație de vreme ideală, nutrienți și puțin ajutor de la polenizatori, potrivit Homes & Gardens.
Cum poți ajuta prunul să rodească mai mult
Prunii au nevoie, de obicei, de trei până la cinci ani pentru a da roade, așa că e nevoie de puțină răbdare dacă ați plantat recent un copac tânăr în curte. De îndată ce florile cad, primăvara, începe producția de fructe și ar trebui să observați primele fructe mici umflate, formându-se în timpul verii.
Perioada de recoltare este de obicei din jurul lunii august până în octombrie, în funcție de soiul pe care îl creșteți. Dacă, prunul face fructe puține sau deloc, există modalități de a încuraja o recoltă mai bună anul viitor.
În ce condiții fac cele mai bune fructe
Prunii rodesc cel mai bine în locuri adăpostite, însorite. Dacă ați plantat un prun într-o poziție expusă la intemperii, ar fi bine să mutați copacul. Dacă creșteți pomi fructiferi pitici în ghivece, va fi mult mai ușor să schimbați locațiile.
Cel mai bun moment pentru a face acest lucru este primăvara devreme, înainte de a intra în perioada lor de creștere activă.
Prunii dau roade atunci când sunt cultivați într-un loc cald și adăpostit
Evitați întotdeauna poziționarea prunilor în locuri predispuse la îngheț sau vânturi puternice, care pot deteriora florile și pot reduce fructificarea.
Tăierea și hrănirea sunt importante
„Prunii au nevoie de îngrijire pe tot parcursul anului”, spune Drew Swainston, editor de conținut pentru grădini la Homes & Gardens.
„Hrănirea pomilor fructiferi este importantă, iar îngrășămintele bogate în fosfor vor încuraja înflorirea și fructificarea”, adaugă Drew. El sugerează să folosiți făină organică de oase, care va ajuta prunul să prospere.
„Mulcirea este, de asemenea, o idee bună pentru pomii fructiferi”, spune Drew.
„Mulcirea va ajuta la îmbunătățirea sănătății solului, precum și la ținerea buruienilor departe de baza copacului. În plus, mulcirea va ajuta și la reținerea umidității în sol în lunile mai calde”, adaugă el.
Asigurați-vă că tăiați prunii la momentul potrivit, în fiecare an.
„Tăierea se face cel mai bine vara”, spune Drew. Aveți grijă să nu deteriorați niciun fruct care începe să se dezvolte.
Încurajați polenizatorii
Toți prunii necesită polenizare pentru a produce fructe. Unele soiuri de prune sunt autofertile, cum ar fi „Violette” și „Jubilee”, ceea ce înseamnă că pomul poate produce fructe singur, fără a avea nevoie de polenul altui copac.
Cu toate acestea, majoritatea prunilor nu sunt autofertili și, prin urmare, au nevoie de un alt copac în apropiere pentru a produce o recoltă bună. Indiferent de soi, polenizatorii sunt vitali dacă vreți o recoltă bună spre sfârșitul verii. Polenizarea se face de către păsări, albine, fluturi și molii.
Menținerea plantelor care atrag polenizatori este crucială, iar cultivarea florilor native, bogate în nectar, este o idee bună. Se știe că plantele perene, cum ar fi verbenele, coniflorele și salviale, au succes în rândul polenizatorilor.