BitDefender, producătorul autohton de soluţii de securitate, avertizează asupra spamului care ia amploare pe site-ul de microblogging Twitter şi oferă recomandări utile celor care folosesc acest serviciu. Pe Twitter se pot identifica, în prezent, două tipuri de spam: status spam, prin transmiterea de tweet-uri cu un conţinut similar cu cel al mesajelor spam primite prin email, şi follow spam – prin care o reţea bot se adaugă ca urmăritor al profilelor de utilizatori real
BitDefender, producătorul autohton de soluţii de securitate, avertizează asupra spamului care ia amploare pe site-ul de microblogging Twitter şi oferă recomandări utile celor care folosesc acest serviciu.
Pe Twitter se pot identifica, în prezent, două tipuri de spam: status spam, prin transmiterea de tweet-uri cu un conţinut similar cu cel al mesajelor spam primite prin email, şi follow spam – prin care o reţea bot se adaugă ca urmăritor al profilelor de utilizatori reali.
Dacă motivul primului tip de spam este evident, cel de-al doilea porneşte de la presupunerea că utilizatorii de Twitter vor încerca la rândul lor să urmărească respectiva reţea bot.
Iniţiatorul unei mesaj spam începe prin a adăuga foarte multe persoane la following. O mare parte dintre aceştia încep să îl urmărească. Atunci când numărul de profiluri care urmăresc acest cont este suficient de mare, contul începe să emită spam. E foarte posibil ca, în următoarele zile, urmăritorii (followers) să blocheze tweet-urile acestui cont.
În acest caz spammerul are doua variante: ori abandonează contul (în cazul în care şi Twitter va lua măsuri în această privinţă) ori îşi va continua activitatea (mai ales că se desfăşoară automat).
Cum să eviţi spamul pe Twitter
Pentru a evita să fi victima spammerilor trebuie să foloseşti o soluţie de securitate completă care să conţină module antivirus, firewall şi un filtru antiphishing, să dezactivezi opţiunea de „auto followback” şi să nu accesezi orice link primit.
„Pentru că Twitter este un serviciu cu limita de cuvinte şi deci este necesară folosirea diverselor prescurtări, utilizatorii nu sunt întotdeauna atenţi la toate linkurile pe care le accesează. Unele infecţii se pot evita cu uşurinţă dacă utilizatorul identifică adevăratul URL înainte de a accesa un link”, a declarat Alexandru Cătălin Cosoi, Senior Researcher Laboratorul Antispam, BitDefender.
De asemenea, utilizatorii Twitter sunt sfătuiţi să nu urmărească pe oricine şi să verifice întâi legitimitatea tuturor conturilor care îi urmăresc.
SURSA: Bitdefender