Oricine va conduce în viitor Ministrul Transporturilor va trebui să facă o prioritizare în trei paşi a bugetului de care dispune, pentru a realiza o administraţie optimă a resurselor, a declarat, pentru capital.ro, ministrul interimar Radu Berceanu.
„Orice ministru vine, nu cred că poate să fie atât de inconştient încât să nu facă următoarea prioritizare: bani pentru cofinanţarea lucrărilor cu Uniunea Europeană, cofinanţarea pentru lucrările unde avem împrumuturi BEI, JPIC, BERD, şi aşa mai departe şi în al treilea rând lucrări care sunt în totalitate plătite de la buget”, a spus Berceanu.
1. Banii de la UE
Potrivit lui Berceanu, cea mai mare prioritate ar trebui să o aibă cofinanţarea lucrărilor cu bani de la Uniunea Europeană. Astfel, succesorul său ar trebui ca, utilizând banii pe care îi are în buget, să facă tot posibilul să nu existe lipsuri în această privinţă, pentru că la aceste lucrări cofinanţate „primim 85% din bani gratis”. Cu alte cuvinte, dacă statul nu asigură banii de cofinanţare, nu vin nici banii nerambursabili de la Comisia Europeană.
2. Împrumuturile „ieftine”
În al doilea rând, ministrul Berceanu este de părtere că ar trebui continuate cofinanţările pentru lucrările la care au fost contractate împrumuturi de la BEI, JPIC sau BERD. „Sunt împrumuturi foarte bune, cu graţie, cu termen lung, etc. şi unde e mult mai bine să pui nişte bani, ca să iei în general între 50% şi 70% (din valoarea proiectului-n.red) de la aceste bănci şi după aceea să-i plăteşti”, a explicat Radu Berceanu, pentru capital.ro.
3. Lucrări finanţate din buget
Ministrul a adăugat că abia în al treilea rând succesorul său ar trebui să se ocupe de „ce mai rămâne, dacă mai rămâne”. Adică lucrările care sunt în totalitate de la buget. Dintre acestea, Radu Berceanu a subliniat că prioritate au cele care „au fost date prin licitaţie, care au nişte preţuri ceva mai aşa, nişte condiţii, nişte contracte, etc”, sau lucrările care sunt în curs de finalizare, precum Autostrada Bucureşti – Ploieşti.
Autostrada Bucureşti – Ploieşti, gata într-un an
Radu Berceanu a precizat că dacă în cursul anului 2010 vor fi alocaţi banii necesari, Autostrada Bucureşti – Ploieşti ar putea fi finalizată.
„Banii ar trebui alocaţi spre lucrările care se cam termină. Adică de exemplu, Autostrada Bucureşti – Ploieşti, dacă la anul se pun banii care sunt necesari, ea poate fi terminată până la sfârşitul anului, decât la lucrările care abia încep şi urmează să…”, a punctat ministrul Transporturilor.
Berceanu va „veghea” respectarea priorităţilor
„Ordinea aceasta de prioritizare a lucrurilor pe care v-am spus-o nu are legătură cu un ministru sau cu altul, cu un partid, cu altul. Are eventual legătură cu un management mai sănătos la cap, sau nu”, a declarat ministrul, pentru capital.ro.
Totuşi, Berceanu a precizat că banii ar putea ajunge numai pentru primele două puncte. „Depinde ce sumă e, pentru că ea s-ar putea să se termine la primele două şi atunci să nu se mai lucreze pe buget nimic, nici cele care ar putea fi terminate, nici cele care nu, nici cele mai bune”, a mai spus ministrul.
Mai mult, Radu Berceanu şi-a avertizat succesorul că nu va tăcea dacă aceste priorităţi nu vor fi respectate.
„Eu dacă nu o să mai fiu ministru, o să fiu senator şi oricum o să vorbesc de peste tot dacă se procedează altfel, pentru că este totalmente incorect să fie o altă prioritizare”, a conchis Berceanu.