„Eu apreciez faptul că fiecare coleg de-al nostru, membru de partid, are dreptul să îşi exprime un punct de vedere pe întreaga problematică a societăţii româneşti. Din această perspectivă cred că dreptul la opinie – apropo de doamna Andronescu -, nu poate fi, şi nu trebuie sancţionat! În acelaşi timp cred că toate problemele, ideile, soluţiile, nemulţumirile, trebuie să fie discutate în forurile tutelare ale partidului, care pot din punct de vedere statutar să ia şi decizii în consecinţă. Şi firesc aşa ar fi. Ca ele să fie exprimate acolo şi tot acolo să se ia şi decizii. Alt comentariu nu am. E o situaţie care trebuie gestionată ca atare, dar fără a crea disensiuni, fără a duce la lucruri care să ne separe, pentru că PSD-ul trebuie să îşi pună în practică programul de guvernare, ca obiectiv principal. Celelalte lucruri trebuie gestionate ca atare şi rezolvate. Cert este că nu trebuie să ajungem la lucruri care să creeze consecinţe, care evident nu sunt favorabile partidului”, a declarat Ion Rotaru, preşedintele PSD Brăila.
Și președintele executiv al organizației, Aurel Simionescu, este de părere că este necesară o discuție asupra unor probleme din partid.
„Categoric este nevoie de o dezbatere. S-a adunat o serie întreagă de evenimente, unele mai plăcute, altele mai puţin plăcute. Şi atunci, mi se pare firesc ca lucrurile să poată fi discutate în interiorul partidului, în forurile lui de conducere – că e Comitet Executiv, că e Birou. Dar ar trebui ca lucrurile astea să pornească şi de jos în sus. Adică să avem o serie întreagă de dezbateri în comitetele executive judeţene, colegii noştri care ne reprezintă la Bucureşti să se ducă acolo cu punctul de vedere al organizaţiei. Că nu e vorba de punctul de vedere al unei persoane. Acolo trebuie să avem puncte de vedere ale organizaţiei. Şi atunci, dintr-o sumă de puncte de vedere găsim calea de mijloc care trebuie urmată. Sigur că susţin ideea de a discuta. Eu cred că este un argument, o caracteristică, un atuu al democraţiei discuţia şi dezbaterea în interiorul unei organizaţii a problemelor cu care se confruntă această”, a declarat Simionescu.
Deputatul Nicu Niţă nu a dorit să se pronunţe pro sau contra scrisorilor trimise de Niculae Bădălău şi Ecaterina Andronescu, însă a punctat că pe Mihai Tudose îl susţine oricând pentru că are încredere în judecata acestuia, pe care o consideră sănătoasă, spun jurnaliștii brăileni.
Primarul Marian Dragomir nu a dorit să comenteze prea mult acest subiect, însă a afirmat că este de acord cu poziţia fostului premier Mihai Tudose. Ba mai mult, a ţinut să specifice faptul că din punctul său de vedere dezbaterile pe „aceste teme” ar fi trebuit să aibă loc cu mult timp înainte, arată sursa citată.