Sfinții Ioachim și Ana. Această mare sărbătoare vine la o zi după cea a Naşterii Maicii Domnului.
„Sfinţii și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana”, scrie pentru ziua de 9 septembrie în Calendarul Creştin Ortodox.
Cine au fost Sfântul Ioachim şi Sfânta Ana, părinţii Fecioarei Maria?
Sfântul Ioachim, fiul lui Barpatir, era din neamul regelui David, căruia Dumnezeu i-a rânduit ca Mântuitorul să se nască din urmaşii lui. Sfânta Ana era fiica lui Matan. Din partea tatălui ei, era din tribul lui Levi, iar dinspre mama sa, era din tribul lui Iuda.
Prin post şi rugăciune, dar mai ales prin rânduiala lui Dumnezeu, ei au avut un copil la bătrâneţe, pe Fecioara Maria, Prea Sfânta Născătoarea de Dumnezeu.
Sfântul Ioachim a murit la ani după ce au avut copila, în vârsta de 80 de ani, după aducerea şi intrarea fiicei lui în Templul de la Ierusalim. Sfânta Ana a murit în vârstă de 70 de ani, la doi ani după sfântul Ioachim, ani pe care i-a petrecut în Templu cu fiica ei.
Sfinţii Ioachim şi Ana sunt adesea invocaţi în rugăciuni de cuplurile care nu reuşesc să aibă copii.
Cum îi descrie Cuviosul Paisie Aghioritul pe cei doi mari sfinţi?
Iată ce scrie Cuviosul Paisie Aghioritul în cartea „Viața de familie” despre Sfinții Ioachim și Ana, potrivit Doxologia.ro:
„Sfinții Ioachim și Ana sunt perechea cea mai nepătimașă care a existat vreodată. Nu au avut deloc cugetare trupească.
Dumnezeu așa l-a plăsmuit pe om și astfel, fără patimă, ar fi vrut să se nască oamenii. Dar după cădere a intrat patima în relația dintre bărbat și femeie.
De îndată ce s-a aflat o pereche nepătimașă, așa cum l-a plăsmuit Dumnezeu pe om și așa cum voia să se nască oamenii, s-a născut Maica Domnului, această făptură neprihănită, din care mai apoi S-a întrupat Hristos.
Gândul îmi spune că Hristos ar fi venit mai devreme pe pământ dacă ar fl existat o pereche neprihănită, așa cum au fost Sfinții Ioachim și Ana.”
Cui trebuie să spunem „La mulţi ani” astăzi?
Foarte multe românce poartă numele de Ana sau Ana-Maria şi îşi serbează astăzi onomastica.
Numele de Ana este printre primele zece nume preferate în ţara noastră.
Mesaje de felicitare mai pot primi astăzi şi toate doamnele şi domnişoarele care poartă numele de Anişoara, Anica, Anita, Anuţa, Ani, Aneta, Anca, Mariana, Anamaria sau Anabela.
Rugăciunea pe care a rostit-o Sfânta Ana înainte de a o naşte pe Fecioara Maria
Doamne Dumnezeule, Atotțiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul și pământul cu toate cele ce sunt într-însele.
Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească și să se înmulțească, Tu cel ce ai binecuvântat pe Sara, soția lui Avraam, și la bătrânețile ei a născut pe Isaac, și ai dăruit Anei, ce era stearpă, pe Samuil Prorocul și alți copii, dă-mi și mie roadă pântecelui meu, și nu mă lăsa să rămân pururea de ocară și urgie oamenilor.
Adonai, Doamne Savaot, Tu Care știi ocara nerodirii mele, dezleagă-mi durerea inimii mele, deschide pântecele meu, și pe cea neroditoare arat-o roditoare cu Atotputernicia Ta…
Și orice voi naște: fecior ori fecioară, o voi închina Sfinției Tale cu toată inima, dăruind-o Bisericii Tale pentru a-Ți sluji pururea acolo.