Sfinții Petru și Pavel, 29 iunie. Sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci astăzi sub nicio formă

Ziua de 29 iunie este importantă pentru credincioșii din România și nu numai. Există vechi tradiții, obiceiuri și chiar superstiții legate de această zi în care sunt sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ce nu este bine să faci în această zi?

Mare sărbătoare de Sfinții Petru și Pavel

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sărbătoriți pe 29 iunie, reprezintă o zi de mare însemnătate, fiind marcată cu cruce roșie în calendarul religios. În această zi, este recomandat să participi la slujbe religioase și să te rogi pentru cei adormiți.

În credința românească străveche, ziua Sfinților Petru și Pavel mai este cunoscută și sub denumirea de „Sânpetru de vară”. Pentru a marca această sărbătoare specială, creștinii din întreaga țară le transmit celor dragi mesaje, care mai de care mai frumoase și inventive.

Există numeroase tradiții și obiceiuri asociate acestei zile și menționăm în continuare doar o parte dintre acestea. Conform unei superstiții populare, se spune că în această zi, cucul și privighetorile încetează să mai cânte. De asemenea, se crede că licuricii apar în această zi, fiind considerați drept creaturile rezultate din scânteile biciului folosit de Sfântul Petru. Acești licuricii ar fi ghizi pentru călători.

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Petru și Pavel

O practică obișnuită în unele regiuni și comunități este aceea de a împărți mere dulci și miere în ziua de 29 iunie. Aceasta are scopul de a transmite bunătate și gânduri pozitive către prieteni și vecini, în speranța că vor avea sănătate, belșug și succes în muncă.

Potrivit unei alte tradiții, persoanele cu pistrui sunt sfătuite să-și spele fața la miezul nopții, în timp ce cocoșul cântă. Se crede că respectând acest ritual, pistruii nu se vor înmulți.

Tot în această zi, există dezlegare la consumul de mere pentru femei, dar se spune că acestea nu ar trebui să le mănânce până la sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, pentru a nu-i supăra pe cei trecuți la viața veșnică din familia respectivă. Doar fetele tinere au voie să consume mere începând de acum, iar femeile în vârstă pot să mănânce aceste fructe după Sfântul Ilie.

În plus, se mai spune că dacă tună și fulgeră în ziua Sfinților Apostoli, nucile și alunele vor fi viermănoase.

De asemenea, în ziua Sfinților Petru și Pavel, se obișnuiește ca mamele să pregătească un talisman din diferite obiecte, pentru a-și proteja fiicele împotriva ielelor. Acest talisman constă într-un săculeț roșu în care se pun frunze de pelin și un cățel de usturoi. Fetele trebuie să poarte acest talisman timp de trei zile, pentru a nu li se fura norocul de către iele.