Românii primesc înapoi 50 de bani pentru fiecare sticlă/doză de aluminiu reciclată, dar pot fi amendați, dacă nu respectă anumite reguli. Ce a cerut Guvernul României?
SGR și probleme sale. Poliția Română i-ar amenda pe cei care scot PET-urile din coșurile de gunoi
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), „mărul Discordiei” dintre cetățenii români și Poliția Română. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, este revoltat de faptul că Poliția Română îi amendează pe cei care scot sticele/dozele de aluminiu din coșurile de gunoi pentru a le recicla.
Se pare că unele persoane care colectează PET-urile vandalizează pubelele. Până acum, Poliția Română ar fi emis 30 de amenzi numai în Sectorul 3 al Capitalei din această cauză. Amenzile ar fi însumat circa 7.000 de lei.
Mircea Fechet este de acord cu sancționarea celor care vandalizează pubele, dar se opune amendării românilor care reciclează PET-urile.
„Ar fi între 5.000 şi 6.000 de români care astăzi pun o pâine pe masă datorită sistemului de garanţie-returnare. Caută sticle prin oraş, prin coşuri stradale. Sticle care, în mod normal, ar fi ajuns la groapa de gunoi. Un cetăţean mi-a trimis ieri o fotografie cu un proces verbal pentru că a fost amendat de Poliţia Locală pentru că a scos un PET dintr-un coş.
„Eu cred că e greşit să amendezi un om care ia PET-ul dintr-un coş de gunoi pentru că acel PET ar fi ajuns la groapă. În situaţia în care îl pune într-un RVM, într-un aparat automat, pe lângă faptul că câştigă 50 de bani, ne asigurăm că acel PET ajunge într-o fabrică de reciclare.
Cel mai mare procesator de PET-uri din România şi din Sud-Estul Europei mi-a spus că pentru prima dată în istoria companiei, şi sunt înfiinţaţi imediat după Revoluţie, au renunţat la importul de PET din altă ţări, pentru mine este o veste extraordinară. Însă, cei care vandalizează punctele de colectare separată, acele igloo-uri, şi fac dezastru în jur, acei oameni bineînţeles că trebuie să fie amendaţi şi nu la ei m-am referit”, a declarat oficialul român.
Despre RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie ce operează pe baza principiului not-for-profit. Orice profit obținut prin colectarea ambalajelor de băuturi va fi reinvestit exclusiv în dezvoltarea SGR. A fost înființată de un consorțiu format din trei acționari privați:
- Asociația Berarii României pentru Mediu (30%);
- Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%);
- Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%), împreună cu un acționar public, statul român, reprezentat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin autoritatea centrală de mediu (20%).
RetuRO operează cu finanțare exclusiv privată. Își asumă responsabilitatea de a asigura transparența privind cantitățile de ambalaje returnate de către consumatorii români. Prin gestionarea responsabilă a deșeurilor, ea contribuie la dezvoltarea durabilă a României și la îndeplinirea obiectivelor de reciclare stabilite de Uniunea Europeană (UE).