Manz, specializată pe utilaje folosite la producerea panourilor solare, ecrane pentru smartphone-uri şi baterii, a anunţat că achiziţia va fi desfăşurată printr-o emisiune de acţiuni prin care grupul german va emite noi acţiuni pentru a-şi majora capitalul cu aproximativ 43%. Shanghai Electric va achiziţiona acele acţiuni care nu sunt subscrise de către acţionari la preţul de subscriere, care va fi stabilit la maxim 40 de euro per titlu.
Directorul general Dieter Manz şi soţia sa Ulrike Manz, care în prezent deţin 35,2% şi, respectiv, 3,8% din grupul german, nu-şi vor exercita drepturile de subscriere.
Astfel Shanghai Electric va obţine o participaţie de maxim 29,9% din Manz. Cele două companii intenţionează să colaboreze în domeniul stocării energiei, a producerii panourilor solare şi al automatizării, unde Apple este un client major al Mainz.
Manz are o capitalizare de piaţă de 204 milioane de euro (223 milioane de dolari), conform datelor Reuters. Dieter Manz va rămâne directorul general al companiei, iar contractul său va fi extins cu cinci ani.
Tranzacţia este cel mai recent exemplu al strategiei firmelor chineze, care caută să-şi îmbunătăţească tehnologia şi expertiza prin achiziţii externe.
Luna aceasta, compania chineză de stat Beijing Enterprises Holding a acceptat să plătească 1,438 miliarde de euro (1,608 miliarde de dolari) pentru preluarea firmei germane EEW Energy from Waste, cea mai mare investiţie chineză în Germania de până acum.
EEW Energy from Waste este cea mai mare companie din Germania care produce energie din deşeuri şi este deţinută de grupul suedez de private equity EQT.
Luna trecută, China National Chemical Corp (ChemChina), Guoxin International Investment Corp şi fondul de private equity AGIC Capital au achiziţionat producătorul german de echipamente KraussMaffei Group cu suma de 925 milioane de euro (1,01 miliarde de dolari).
Precedentul record de investiţii datează din 2012, când firma de construcţii Sany Heavy Industry a achiziţionat producătorul de pompe de beton concrete Putzmeister Holding GmbH, cu suma de 698 de milioane de dolari.AGERPRES