Disputa ce a urmat intre o parte dintre consilierii locali si primarul municipiului a dus la privarea bugetului local de importante venituri ce ar fi fost realizate in urma tranzactiei.
Pentru ca Deva, orasul-resedinta al judetului Hunedoara, se afla in plin proces de relansare economica, fiind situat pe DN 7, ce tranziteaza Transilvania spre Ungaria, via Arad, o serie de firme cu rezonanta si-au aratat intentia de a-si deschide reprezentante aici sau de a demara alte forme de afaceri. Printre acestea se afla renumitele firme Mol, McDonalds si Shell. Daca primele doua au reusit sa-si deschida – una, o benzinarie, iar alta, un restaurant in Deva, dupa serioase opozitii venite prin consilierii locali din partea unor alte societati care se simteau frustate, compania americana Shell are probleme a caror rezolvare ramane inca o necunoscuta.
La inceputul anului 1998, reprezentantii firmei Shell soseau la Deva cu o solicitare de concesiune a unui teren viran, candva destinat pentru parc, teren ce se afla situat in apropierea garii orasului, pe DN 7, intr-un propice vad comercial. Firma americana solicita concesionarea terenului respectiv pe 19 ani, conform Legii nr. 219/1998 a concesiunii, si asocierea cu consiliul local, aceasta asociere aducand serioase venituri la vistieria locala. Mai trebuie specificat faptul ca, la vremea respectiva, reprezentantii firmei au afirmat ca nici nu poate fi vorba de o alt fel de reprezentare la Deva, in afara posibilitatii concesionarii terenului si a asocierii cu consiliul local.
Numai ca n-a fost sa fie asa. Propunerea, sprijinita permanent de primarul Mircea Munteanu, s-a izbit de nenumarate ori de opozitia unui grup de 12 consilieri care nu au agreat concesionarea terenului respectiv. Mai trebuie subliniat faptul ca firmei Shell i s-a oferit in permanenta posibilitatea achizitionarii unui alt teren de pe raza municipiului, in conditii la fel de avantajoase, insa reprezentantii firmei au refuzat sistematic aceasta varianta. Terenul disputei se afla situat, actualmente, langa noul restaurant McDonalds, deschis in premiera la Deva, iar la cateva sute de metri este situata o alta benzinarie, cu capital autohton. In Deva erau, la vremea solicitarii Shell, 12 statii de benzina.
Revolutionari cu bani
si fara cauza
Grupul celor 12 opozanti din consiliul local si-a motivat refuzul concesionarii prin faptul ca pe terenul respectiv au initiat un proiect de construire a unui complex comercial alimentar, investitie care ar fi mult mai utila urbei in respectivul loc; o alta motivatie a consilierilor o reprezinta faptul ca realizarea acestei benzinarii, atat de aproape de alta statie de benzina, aflata la doar cateva sute de metri, ar face concurenta neloiala pietei locale de carburant, iar oferirea unei alte variante societatii Shell a fost, totusi, fair-play. „Le-am oferit deja alte patru-cinci amplasamente, pe care dansii le-au refuzat, insistand asupra acestui teren, pe care am considerat ca este mai oportuna construirea unui supermagazin sau a unui obiectiv industrial de productie, avea sa declare consilierul Ioan Stanila, unul din grupul celor 12.
Cert este faptul ca, ulterior, firma Shell a renuntat la forma de asociere cu consiliul local si la concesionarea terenului si a facut alti pasi importanti in vederea amplasarii benzinariei in locul cu pricina. Ce a urmat si cine a avut de castigat este relevant.
Evenimentele ulterioare au dat nastere unui adevarat razboi in consiliul local si in presa, din care primarul Mircea Munteanu s-a ales cu doua plangeri penale pentru abuz in serviciu, Shell cu un act de proprietate contestat in instanta, iar trei revolutionari din orasul de la poalele cetatii Deva, unde nu s-a tras nici un glont, cu o frumoasa suma de bani. Si aceasta pentru ca lantul initiativelor administrative si-a continuat periplul prin labirintul legislativ.
Deoarece pentru Deva a venit o oferta de la Presedintia Romaniei privind posibilitatea construirii unui cartier de locuinte sociale, primarul orasului a avut initiativa punerii la dispozitie a unui teren situat la marginea orasului, in zona Dealul Paiului. Numai ca pe acest teren au fost improprietariti, conform Legii nr. 12/1990 si Legii nr. 18/1991, sase proaspeti revolutionari, luptatori in Revolutia din 89. Pentru ca terenul sa fie disponibil, primarul Mircea Munteanu a luat decizia anularii actelor de proprietate ale revolutionarilor si improprietarirea acestora cu un teren de valoare egala, exact in zona in care firma Shell solicitase terenul. Tranzactia si-a urmat procedura fireasca, obtinand si girul Prefecturii Hunedoara, astfel incat trei dintre cei sase revolutionari s-au trezit proprietari ai terenului din vecinatatea garii orasului, pe care si l-au valorificat prin intabulare pe numerele topografice 1333-1334-1335, suprafata reala fiind de 3.005 mp. Cererea de avizare facuta de primar catre prefectura, inregistrata cu numarul 1481/ 25.03.1999, a fost semnata de prefectul Nicolae Stanca, care ulterior si-a retras avizul, considerand ca nu a cunoscut situatia terenului cu pricina, care a fost intabulat prin Hotararea nr. 1138/26.03.1999, si a facut recurs in instanta.
Vazandu-si sacii in caruta, noii proprietari s-au grabit sa-si vanda terenul firmei americane, care l-a achizitionat, stiind ca exista probleme. Conform datelor publicate ulterior in presa si unor redactori din presa centrala care au vazut contractul de tranzactionare a terenului respectiv, firma Shell a prevazut in contract o clauza protectoare de reziliere a contractului daca pe timp de doi ani nu va obtine, din partea autoritatilor locale, o autorizatie de constructie. Dupa afirmatiile celor ce au vazut contractul, acesta are o valoare de 196.000 de dolari, din care cei trei au primit un avans de 10.000 de dolari.
Ar mai fi de remarcat un amanunt. Inainte de aceasta tranzactie, prin Hotararea nr. 21/1998, Consiliul Local Deva a dispus ca primarul sa nu mai poata decide nimic in problema Shell, hotarare de care acesta nu a tinut seama. Doisprezece consilieri au facut plangere penala impotriva primarului, pentru abuz in serviciu, actul de proprietate a fost atacat in instanta de catre prefect, iar cei trei revolutionari au cerut stramutarea procesului la Timisoara, cerere acceptata de catre instanta. De asemenea, consilierii au facut o sesizare premierului Radu Vasile, ramasa, deocamdata, fara raspuns.
Consiliul local pierde
anual 20.000 de dolari
Cel putin asa reiese din documentele proiectului hotararii de asociere a companiei Shell cu Consiliul Local Deva. Viceprimarul Dumitru Gancescu declara ca cei ce au pierdut in urma acestei dispute sunt cetatenii municipiului. In cazul asocierii, Shell ar fi varsat bugetului local 4 dolari pe tona de carburant vanduta, insa nu mai putin de 20.000 de dolari anual, sau esalonare sumei pe 49 de ani ar fi dat posibilitatea unei plati substantiale, astfel incat, pentru primii ani, suma destinata de companie bugetului local sa nu fie mai mica de 175.000 dolari anual. De asemenea, Shell ar fi acordat o sponsorizare de 35.000 de dolari, bani ce ar fi fost folositi pentru unele lucrari de utilitate publica.
Acum, in orasul de la poalele cetatii este liniste, lumea asteapta eclipsa de soare, primarul solicita la fiecare adunare a consiliului local o autorizatie de constructie pentru benzinarie, iar trei revolutionari sunt fericiti. Ce mai, viata merge inainte…
Shell s-a plimbat doi ani pe drumurile Devei
5 august 1999, 12:00
Ultima modificare în 5 august 1999, 15:00
Disputa ce a urmat intre o parte dintre consilierii locali si primarul municipiului a dus la privarea bugetului local de importante venituri ce ar fi fost realizate in urma tranzactiei.Pentru ca Deva, orasul-resedinta al judetului Hunedoara, se afla in plin proces de relansare economica, fiind situat pe DN 7, ce tranziteaza Transilvania spre Ungaria, via Arad, o serie de firme cu rezonanta si-au aratat intentia de a-si deschide reprezentante aici sau de a demara alte forme de afaceri. Printre ac
Etichete: arhiva,
consiliul,
deva,
local,
shell,
teren
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook