Fostul primar Nicolae Robu îl amenință pe Dominic Fritz cu DNA, considerând că acesta din urmă a ajuns primar în mod ilegal. Acesta punctează că deși candidatura nu mai poate fi contestată, aspectele ilegale pot fi în continuare cercetate de Direcția Națională Anticorupție.

„DL. FRITZ CONTINUĂ, CU UN TUPEU PREMIERĂ PENTRU TIMIȘOARA, SĂ DEZINFORMEZE!
Eu nu am contestat și nici nu contest alegerile locale de la Timișoara și să vă fie rușine, d-le Fritz, că vă permiteți să mă acuzați că “mi-am pus oamenii” să o facă!

Deci, să lăsăm alegerile, pe care nu eu le-am adus în discuție, ci dv, cu viclenia ce ați arătat că vă caracterizează, pentru a deturna atenția de la adevărata temă!

Alegerile nu mai pot fi contestate nu pentru că n-ar exista motive de contestare, ci pentru că au expirat termenele pentru așa ceva și mandatul o dată validat, e validat!

Falsurile și cârdășia de la alegeri rămân, însă, în seama DNA, căci PE ASPECTELE PENALE NU EXISTĂ TERMENE!

Ce am tot spus eu în ultima vreme și voi continua să spun este dincolo de ce s-a întâmplat la alegeri! Anume, am spus că, în conformitate cu Codul administrativ, care operează în ipoteza că Primarul a fost corect ales, DOMICILIUL PRIMARULUI TREBUIE SĂ FIE PE TOT PARCURSUL
MANDATULUI, ÎN LOCALITATEA ÎN CAUZĂ!

Această condiție trebuia verificată la depunerea jurământului și trebuie monitorizată permanent.
NEÎNDEPLINIREA EI DUCE LA ÎNCETAREA DE DREPT A MANDATULUI DIN ZIUA ÎN CARE ESTE NEÎNDEPLINITĂ!

Toată lumea, pe-aici, pe la noi, acceptă în locul dovezii legale a domiciliului declarațiile dv în fals, d-le Fritz (aveți o mulțime de falsuri, de exemplu 3×2=6 doar în declarațiile de avere și interese, date de 3 ori, completând la rubrica domiciliu adresa de rezidență)”, transmite Nicolae Robu.

„Mandatul domnului Fritz este nul”

Nicolae Robu mai scrie în postarea sa că mandatul lui Dominic Fritz este nul imediat după depunerea jurământului, pentru că așa scrie în lege.

„Ei, toată lumea e un fel de-a spune, în realitate, eu sunt convins că într-o bună zi, se va demonstra că România nu e chiar țara nimănui, în care unii sunt mai presus de lege și nu pățesc nimic! Sunt convins!
Iată, stimați timișoreni, stimați compatrioți de oriunde, dincolo de păreri, păreri ce pot fi corecte sau greșite, căci oameni suntem, ce spune Codul administrativ (versiunea la zi):

Art 160.
…………..
(1) Mandatul primarului ÎNCETEAZĂ DE DREPT, în următoarele cazuri:
…………..
c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ- teritorială;

 

Oameni buni, mandatul d-lui Fritz e nul de drept de imediat de după depunerea jurământului! Așa scrie la lege, că nulitatea intervine din ziua când se ajunge la neîndeplinirea condiției, nu din ziua constatării! IATĂ DE CE ESTE SPERIAT DL FRITZ, IATĂ DE CE DL FRITZ NU SEMNEAZĂ NIMIC SAU ÎN ORICE CAZ NIMIC IMPORTANT, IATĂ DE CE I S-A DAT D-LUI FRITZ UN CITY MANAGER DE LA BUCUREȘTI, OM DE ÎNCREDERE, CARE SĂ SEMNEZE ÎN LOCUL LUI. Numai că acestor persoane le scapă că nu poți delega prerogative pe care de fapt nu le deții! Când se va declara nul mandatul, vor fi nule retroactiv și semnăturile, pentru că actul de delegare va fi anulat, alături celelalte. Spectacol, nu?! Biată Timișoară, oraș drag, ce ți-au făcut acești oameni fără scrupule!

Domnule Fritz, puneți pe Facebook o poză de pe pașaportul dv sau de pe cartea de identitate, ambele emise de autoritățile germane, evident, doar pagina cu domiciliul și arătați-ne că îl aveți în Timișoara! În acel moment, desigur, dacă e așa de dinainte de alegeri, orice discuție pe această temă încetează! Așteptăm!”, mai scrie Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

Sursă foto: Inquam Photos / Cornel Putan