Răzvan Luţac a plecat de la Libertatea
Un alt jurnalist și-a încheiat colaborarea cu publicația Libertatea. Este vorba despre Răzvan Luțac, care și-a început cariera în 2009 la Gazeta Sporturilor. Luțac a fost colaborator al Libertății începând din 2018. Prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, jurnalistul și-a anunțat oficial decizia de a părăsi echipa Libertatea.
„Am plecat de la Libertatea după (aproape) 6 ani. Joi, 29 februarie, am semnat şi un ultim text în Gazeta Sporturilor, reportaj lucrat împreună cu prietenul meu Sebastian Culea. La GSP am stat aproape 15 ani. Seba mi-a fost alături în ultimii 12.
Am ţinut să mă despart cu un text despre un maramureşean. Aşa am şi început, pe-atunci în ziarul tipărit. Era 2009, gastritele erau departe, aşa cum orice pare departe în clasa a zecea, de la Bacalaureat la griji.
Doar că obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par, vorba retrovizoarelor. Vă mulţumesc pentru ajutor. Sutelor de colege şi colegi, surselor, cititorilor. Voi reveni (în curând, sper) cu detalii despre locul unde voi scrie în continuare”, a anunţat jurnalistul pe reţeaua socială.
În cursul lunii noiembrie 2023, Cătălin Ţepelin, redactor-șef al Gazetei Sporturilor, a fost concediat de către Ringier. În urma acestui eveniment, redacțiile Libertatea și Gazeta Sporturilor au semnat un protest, evidențiind imixtiunile în editorial, mai precis cererea managementului de a revizui articolele referitoare la casele de pariuri înainte de publicare (o cerință cu care redacțiile nu au fost de acord).
La începutul lunii decembrie, Ringier a luat decizia de a concedia trei dintre cei mai importanți jurnaliști de la Libertatea: Cătălin Tolontan, coordonator editorial, precum și Iulia Roșu, redactor-șef adjunct al Libertății, și Camelia Stan, de asemenea redactor-șef adjunct.
După îndepărtarea celor trei au urmat şi alte plecări. Dan Duca, redactorul-şef, şi-a anunţat şi el demisia la scurt timp. La fel şi echipa de jurnalişti Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ, care au semnat peste 100 de reportaje despre românii din Diaspora.
Și jurnalistul independent Mircea Barbu, care a transmis pentru Libertatea din zone de război din Ucraina şi Israel, a renunţat la colaborarea cu ziarul din cauza demiterii celor trei jurnalişti. Ringier a decis să închidă ediţia de print a Gazetei Sporturilor de la 1 noiembrie.
Și în februarie au plecat 3 ziariști
Începând cu luna februarie, jurnaliștii Ciprian Ranghel, Diana Meseșan și Alexandra Șerban vor pleca de la Libertatea.
Ciprian Ranghel aduce cu el o vastă experiență în domeniul presei, plecând din funcția de editor al publicației Libertatea.
În anii 2000, Ciprian Ranghel a fost redactor-șef la ziarul Realitatea Românească. O publicație lansată pe atunci de grupul fraților Micula (care mai includea și posturile de televiziune Național TV, Național FM și Favorit TV). A activat și în domeniul televiziunii, lucrând la Antena 1.
Experiența sa în presă mai cuprinde și colaborări la ziarul Cotidianul. Acolo a deținut poziția de șef al Secției Politic și ulterior pe cea de redactor-șef adjunct.
Diana Meseșan este o prezență familiară în redacția Libertatea începând din 2020. Înainte de a se alătura echipei Ringier, Meseșan a contribuit cu articole atât pe platforma România Insider. Cât și pe publicația Scena9. Printre titlurile pentru care a scris se numără Politico, Balkan Insight și Decât o revistă – DoR. Conform descrierii prezentate pe site-ul Libertatea, subiectele abordate de ea includ drepturile reproductive ale femeilor, educația sexuală, migrația și comunitățile marginalizate.