Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Crin Antonescu, fostul lider al Partidului Național Liberal și al Senatului, a declarat că acceptă să fie candidatul comun al noii coaliții de guvernare, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, la alegerile prezidențiale din 2024.
Totodată, el a anunțat că își va da demisia din PNL dacă această candidatură va fi oficializată.
Fostul președinte al liberalilor a explicat că decizia sa vine pe fondul unei crize politice fără precedent:
„Nu atât dânșii m-au convins, cât situația în care ne aflăm. Am stat 10 ani departe de politică. Aproape 10 ani au trecut de la o alegere perfect liberă, când am considerat că mandatul meu politic s-a încheiat.
Am părăsit politica în mod transparent, fără nimic dubios sau neclar în spate, chiar dacă, în acest timp, au fost oameni care au încercat să țese legende negre. Mi-a fost bine în acești 10 ani, nu mi-a lipsit politica.
Astăzi, însă, mă întorc, pentru că suntem într-o situație ieșită din comun, pe care puțini și-ar fi putut-o imagina. Este o situație critică, iar dacă forțe politice importante, precum și numeroși oameni din societatea civilă, cred că pot contribui, sunt la dispoziția lor”, a declarat Crin Antonescu, într-o intervenție la Digi24.
Crin Antonescu, despre riscurile unei competiții electorale fragmentate
În contextul în care Nicușor Dan și alte figuri politice și-au anunțat deja intenția de a candida, Antonescu a fost întrebat despre riscul divizării voturilor, care ar putea favoriza candidații extremiști. El a răspuns că orice competiție electorală este legitimă:
„Poate să candideze oricine, este un drept legitim. Bazele și opțiunile electorale fundamentale – pro sau contra occidentalismului, democratice sau extremiste – se vor împărți natural. Nu poate nimeni impune un singur candidat.
Cele patru grupuri politice care s-au unit în acest demers au ajuns, de bună voie, la ideea unui singur candidat. Sigur, este doar o intenție anunțată; nu avem încă un calendar precis al alegerilor. Am văzut, de exemplu, că domnul Funeriu și-a anunțat candidatura.
Cred că și doamna Lasconi consideră că este îndreptățită să candideze, având în vedere scorul bun pe care l-a obținut anterior. Este o competiție deschisă, iar tactica electorală poate fi stabilită doar la nivel de partid sau grup de partide”, a afirmat acesta.
Fostul lider PNL a subliniat că, în ciuda susținerii din partea partidelor din coaliția de guvernare, își va asuma o platformă electorală personală, fără implicarea directă în activitatea guvernului:
„Mai întâi, trebuie clarificate raporturile dintre mine și aceste partide, inclusiv PNL, din care fac parte formal în continuare. Dacă această candidatură va deveni oficială, voi demisiona din partid. Este vorba despre forțe politice semnificative, care au format un guvern de coaliție și care au obținut o majoritate a voturilor. Ele consideră că sunt potrivit să reprezint o anumită unitate.
Însă nu există nicio altă legătură între mine și partide. Acestea au programe politice proprii, un guvern și o activitate guvernamentală în care eu nu am niciun rol sau responsabilitate. Eu voi reprezenta un program personal de candidat, care va fi sau nu agreat.”
Acceptarea candidaturii este o decizie de criză
Crin Antonescu a precizat că nu a solicitat această candidatură și că decizia a fost luată în urma unor discuții cu liderii coaliției:
„Eu nu pot să vă ajut foarte mult să vă explic de ce și cum s-a ajuns (să fiu candidat unic – n.r.), eu pot să vă spun doar că după niște contacte, nici nu pot să le spun discuții, neoficiale, cu lideri ai coaliției, ieri dimineață am avut o întâlnire la Guvern cu președinții celor 3 partide și cu liderul grupului minorităților altele decât cea maghiară, care au exprimat convingerea că sunt o soluție pe care ar dori să o susțină la prezidențiale.
Eu nu mi-am dorit această candidatură, nu am solicitat această candidatură, nu am făcut vreun demers în acest sens. Cred și eu că este o situație politică foarte complicată, în fața acestei propuneri nu m-am dat la o parte și am acceptat-o.”
Antonescu a mai subliniat că alegerile prezidențiale au o semnificație aparte în România: „Implicarea notabililor locali contează, însă s-a dovedit că, cel puțin la alegerile prezidențiale, decizia este, în proporție de 95%, în mâinile alegătorilor. Prezidențialele sunt ceva special pentru români, iar acest lucru se confirmă din nou acum.”