Pe lângă faptul că este cântăreţ de muzică folk, crescător de păsări şi practică jurnalismul, cel mai mare hobby al unui tânăr de 25 de ani este colecţionarea de maşini vechi, în special bătrânele Dacii.
În curtea casei sale, de la marginea municipiului Satu Mare, se plimbă liniştiţi în libertate doi păuni şi zeci de porumbei albi, printre două Dacii vechi şi o bătrână Volga rusească. În ciuda vârstelor înaintate, toate maşinile pornesc la prima cheie şi sunt mândria lui George Negrea, coordonatorul clubului Drum Bun România.
În vreme ce tinerii sunt interesaţi mai degrabă de ultimele noutăţi din lumea auto, urmăresc cu interes cele mai noi modele de maşini, el se uită către automobilele din secolul trecut. Pasiunea pentru Dacii şi maşini vechi l-a făcut să străbată multe ţări şi să-şi facă prieteni, descoperind chiar un grup de polonezi care au învăţat limba română şi au… Dacii vechi.
George povesteşte că prima maşină şi-a cumpărat-o cu banii strânşi din vânzarea de îngheţată. Bijuteria sa este o Dacie 1300 din 1976, cu motor de 1289 cmc, relativ simplu, ce consumă 7 litri/100 km. Maşina are motor original şi doar 30.000 de km la bord, o distanţă pe care o maşină din zilele noastre ar parcurge-o într-un an. Maşina era abandonată într-un garaj şi, ca s-o scoată, a trebuit să taie copacul din faţa clădirii, dar până la urmă a meritat. După ce a stat prăfuită, uitată, în garaj, aproape 20 de ani, Dacia sa este astăzi admirată de toată lumea, fiind centrul expoziţiilor de profil. Şi, mai mult, străbate anual câte 2.000 de km pe roţi până la o expoziţie în Polonia, unde se adună iubitorii de Dacii din această parte a Europei.
"Pasiunea pentru Dacii vechi e o pasiune de familie. Îmi amintesc că toate drumurile, toate destinaţiile mele, aveau numitorul comun Dacia. Părinţii mei au avut Dacia tot timpul, de când mă ştiu eu, Dacia roşie. Povestea acestei maşini este destul de interesantă. Lucram ca şi vânzător de îngheţată, aveam numai 17 ani, şi, după şcoală şi în vacanţă, vindeam îngheţată, pe bicicletă, cu dorinţa să îmi cumpăr o Dacie. Căutând prin multe ziare, găseam tot felul de rable, de maşini ruginite. Am dat eu un anunţ în ziar cum că cumpăr o Dacie şi, după două zile, mă sună o bătrânică care spune că are o Dacie pe care n-o foloseşte de aproape 20 de ani. M-am gândit că cine ştie ce ruginătură e. Mă duc, când intru în garaj, văd maşina, dau la o parte nişte cârpe ce cred că aveau trei palme de praf pe ele şi, sub cârpe, găsesc bijuteria. Am cumpărat-o. Au fost nişte probleme cu actele, care mi le-a rezolvat chiar fostul meu şef de la îngheţată", povesteşte George.
A dus maşina acasă şi, împreună cu tatăl său, a început să o cureţe, să o pregătească de drumuri. Documentându-se pe internet, a descoperit că există o întreagă comunitate.
"Căutând pe internet, am văzut că nu sunt singurul "nebun" care iubeşte aşa ceva. Am ajuns să ne întâlnim mai mulţi din toate părţile ţării. Ne-am întâlnit la Braşov, la unele parade, am văzut că suntem 400 de pasionaţi de tot felul de maşini. Mi-a venit ideea să organizez şi eu la Satu Mare, am organizat deja a doua oară întâlnirea cluburilor "Drum Bun". "Drum Bun" vine de la altă poveste interesantă. Căutând pe internet pasionaţi de Dacia, am dat de un grup de polonezi de la Cracovia, care iubeau maşina noastră. Erau polonezi-polonezi, nu aveau nicio treabă cu România, nicio rudenie care să fie român. Ne-am întâlnit şi am început o colaborare frumoasă, care durează şi până în zilele de astăzi, pregătim şi în 2016 o paradă mare la Satu Mare şi, pe urmă, în Polonia", spune George.
Scopul iubitorilor de Dacii este de a arăta lumii că aceste vechi maşini pot fi bijuterii, dacă sunt îngrijite.
"Dacă ieşi cu o Dacia ca şi aceasta, care arată bine, pe stradă, din 10 oameni, 8 întorc privirea şi au nostalgie. Pentru cei mai tineri, care nu au apucat să circule cu Dacia, este o maşină clasică, este ceva ce nu au văzut", povesteşte tânărul.
Ca şi în cazul altor lucruri vechi, cea mai mari problemă este procurarea pieselor, care se mai strică din când în când.
"Întreţinerea este destul de scumpă, pentru că de multe ori nu găseşti piesele necesare pentru reparaţii şi, chiar dacă le găseşti, ce a mai rămas, sunt la preţuri destul de mari şi nu sunt la calitatea la care te aştepţi. Ca orice pasiune, necesită bani. Depinde şi ce pretenţii ai. Avem noroc că Dacia nu e o maşină foarte costisitoare, foarte pretenţioasă, cu toţii ştim că, dacă la Dacie s-a stricat ceva, ai luat o sârmă, ai mai învârtit, ai mai strâns puţin cu patentul şi te-ai dus. Până la destinaţie, te ţine. Dar e destul de greu, (…) când ai una, vrei două, vrei trei, vrei cinci, şi e greu să zici că nu mai cumpăr nicio maşină. Ăsta e riscul. Dacă îţi iei mai multe maşini, ajungi să nu întreţii niciuna la standardele la care ar trebui. Aşa că e bine să ai două-trei pe care să le întreţii. La orice oră te-ai urcat în ele, ai dat o cheie şi ai plecat", afirmă George.
El crede că Dacia sa, îngrijită cum e acum, va mai rezista cel puţin o sută de ani.
"Eu zic că maşina asta, dacă mă ţine pe mine Domnul, încă 100 de ani rezistă. Dacă nu, o las copiilor, nepoţilor, nu mi-e frică cu ea. Mai ales că e întreţinută. Nu circulă când plouă, iarna nu o scot. Ăsta e secretul, dacă o întreţii şi ai grijă, după ploi ai spălat-o de sare şi de soluţiile cu care se dau pe drum, nu îţi rugineşte", mărturiseşte George.
Dacia sa încă mai are Cartea de întreţinere şi exploatare a maşinii, unde scrie cum se conduce, ce schimburi trebuie făcute. Mai are un manual de reparaţii, plus un jurnal de bord în care se notează intervenţiile.
George mai deţine o Volga 21, o altă bijuterie pe patru roţi din 1967, maşină binecunoscută în perioada Partidului Comunist.
"Eu am achiziţionat-o din Kiev, am adus-o personal pe roţi. Vă imaginaţi ca 1.000 de km să vin pe jos, pe o vreme ca asta, pe zăpadă. Are un motor de 2500 cmc pe benzină, cu consum de 13-14 l/100 km. Este o maşină foarte elegantă pentru perioada ei, foarte comodă, în 1.000 de km nu am simţit niciun pic de oboseală, se conduce uşor. Acum întoarce foarte multe priviri, mai ales ale bătrânilor nostalgici, care îşi amintesc cu frică că, dacă venea Volga la ei pe stradă, nu era "a bună". Acum, numai la parade pot fi observate. Au mai rămas în România sub 50 de bucăţi, care mai pot fi prezentate la evenimente. Mi-e dragă", spune acesta.
Dacă procurarea pieselor pentru Dacii este greoaie, pentru Volga este şi mai dificilă.
"Cu întreţinerea e destul de complicat, că în România nu prea găseşti piese şi nu se potrivesc piesele de pe Dacie, dar am noroc cu nişte prieteni din Ucraina care mă aprovizionează. Chiar în urmă cu două săptămâni am avut o problemă la frână, mi-a crăpat un cilindru şi a trebuit să aştept până mi-a trimis piesa. Dar având în vedere că este o maşină rusească şi destul de ţeapănă, nu prea cedează uşor. Depinde cum te comporţi cu ea. Dacă mergi finuţ, îi dai ce îi trebuie, îi dai ulei, toate cele necesare, nu se strică", spune mândru George.
Dincolo de timpul pentru întreţinerea maşinilor, George creşte porumbei albi pentru nuntă, momentan are doi păuni, lăsaţi liberi prin curte (care mai trec pe la vecini, dar nu se supără nimeni), practică jurnalismul la un săptămânal din judeţ şi este cântăreţ de folk, fiind prezent pe scenă la evenimentele culturale din judeţ. Cum se împacă toate acestea?
"Folkul, cu pasiunea pentru maşini, cu pasiunea mea pentru jurnalism, cu pasiunea pentru porumbei, se împacă, zic eu, destul de bine: ca şi doi magneţi care se resping (râde – n.r). Dacă îi ţii acolo unul în altul, n-au ce face. Folkul cu maşina chiar se împacă bine, pentru că la toate evenimentele cu maşini, eu îs şi în calitate de exponant sau organizator, dar şi în calitate de cântăreţ, adică fac show. Cu porumbeii, singura legătură este că atunci când particip la nuntă, cu Dacia îi duc. Cu jurnalismul, mă ajută să îmi promovez evenimentele. Pot să spun că jurnalismul îmi place cel mai mult, cu toate că mai am încă multe de învăţat ca să pot să zic că îs aşa-zis jurnalist. Dar cu mult efort şi dragoste, le putem ţine împreună", a mai spus George.
Sursa: Agerpres