Mai multe surse media ucrainene au afirmat recent că Valeri Gherasimov a fost rănit și a fost nevoit să fie evacuat dintr-o zonă de război din Izium, în regiunea ucraineană Harkov, atunci când a vizitat liniile de front din estul regiunii Donbas, la sfârșitul lunii aprilie. Cu toate acestea, nici oficialii ruși, nici cei americani nu au confirmat aceste rapoarte.
Absența șefului Statului Major General, remarcată de Occident
În plus, BBC a relatat, ceea ce au remarcat și mai mulți experți militari pe Twitter, că Gherasimov nu a fost prezent în timpul paradei de la Moscova. Într-un astfel de eveniment, o figură militară de rang înalt cum este Gherasimov ar fi trebuit să fie prezent în apropierea președintelui rus Vladimir Putin. Se crede că Gherasimov este una dintre cele trei persoane, printre care Putin și ministrul Apărării, Serghei Șoigu, care au planificat invazia Ucrainei.
Istoricul militar și președinte al Action Resilience Institute, Cedric Mas, a remarcat într-un tweet de luni că Putin nu a folosit discursul său de Ziua Victoriei pentru a declara oficial război, pentru a lansa noi amenințări cu arme nucleare sau pentru a face anunțuri de „victorie”.
„Și unde este Gherasimov?”, a adăugat el.
Max Seddon, șeful biroului din Moscova al Financial Times, a remarcat, de asemenea, absența aparentă a lui Gherasimov, în vreme ce ministrul Apărării, Șoigu, a fost văzut alături de liderul de la Kremlin.
În plus, absența acestuia a alimentat și zvonurile că șeful Statului Major General al armatei ruse ar fi fost demis.
Oficialii americani au confirmat că Gherasimov a vizitat estul Ucrainei. De asemenea, New York Times, citând un oficial ucrainean de rang înalt și doi oficiali americani anonimi care au cunoștință despre această vizită, a relatat pe 1 mai că generalul de rang înalt a mers în Donbas pentru a rezolva problemele de pe linia frontului rusesc.
Despre ce a vorbit Putin cu ocazia „Zilei Victoriei”?
Președintele rus Vladimir Putin a vorbit în discursul său despre lupta forțelor rusești din Ucraina, o luptă pentru viitorul patriei lor, în ciuda zvonurilor că ar urma să facă un anunț important. Cu toate acestea, discursul său s-a limitat în mare parte la apărarea invaziei Rusiei.
De asemenea, el a legat războiul din Ucraina de victoria din 1945, acuzând Occidentul și NATO că au respins cererile de securitate.
Flancat de conducătorii armatei sale, cu excepția lui Gerasimov, liderul rus a vorbit despre ucraineni ca fiind fasciști, repetând afirmația sa falsă potrivit căreia guvernul democratic de la Kiev ar fi condus de neonaziști.