Cutremur pe scena politică din România. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu și-a depus demisia, joi, iar premierul Nicolae Ciucă a aprobat-o deja.
Menționăm faptul că demisia lui Adrian Chesnoiu vine în condițiile în care ministrul este suspectat la momentul actual că ar fi aranjat concursuri de angajare în minister.
Într-un interviu acordat pentru Radio România Actualităţi, Nicolae Ciucă a vorbit despre această situație. Șeful Executivului susține că încă de când a preluat mandatul de la Guvern a hotărât ca la șase luni de zile să fie realizată o evaluare a fiecărui ministru, referitoare la îndeplinirea obiectivelor sectoriale, conform portofoliului.
El susține că în acest an, evaluarea se desfășoară la finalul lunii iunie, timp în care vor fi analizate obiectivele stabilite prin programul de guvernare.
Începe evaluarea miniștrilor de la Guvern
„Încă de la preluarea mandatului am convenit că la şase luni de zile se va desfăşura această activitate de evaluare a fiecărui ministru în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor sectoriale, conform portofoliului, stabilite prin programul de guvernare.
În primul rând, trebuie să analizăm după reperele şi obiectivele stabilite prin programul de guvernare şi am convenit să nu se întâmple la şase luni, pentru că asta însemna să discutăm în luna iunie, când eram în plin proces de derulare a jaloanelor şi ţintelor pe trimestrul al II-lea.
În felul acesta, am convenit în coaliţie ca această evaluare să se desfăşoare la finalul lunii iunie, când vor fi fost îndeplinite toate jaloanele şi ţintele şi în funcţie de aceasta să se ia şi decizia de evaluare a fiecărui ministru în parte”, a spus Nicolae Ciucă, într-un interviu difuzat de Radio România Actualităţi.
Referitor la situația lui Adrian Chesnoiu, premierul țării susține că integritatea este un reper extrem de important în evaluarea miniștrilor, drept urmare, acesta a aprobat ”fără echivoc” demisia pe care ministrul Agriculturii i-a prezentat-o.
Astfel, următorul pas este derularea unor proceduri la nivelul Guvernului, astfel încât să fie nominalizat un nou ministru interimari în perioada următoare.
Nicolae Ciucă i-a aprobat demisia lui Adrian Chesnoiu
„Integritatea reprezintă un reper nu important, ci extrem de important în evaluarea miniştrilor. Reacţia de astăzi a fost una pe măsură, domnul ministru Chesnoiu prezentându-şi demisia pe care am aprobat-o fără echivoc, urmând să se deruleze procedurile la nivelul Guvernului privind nominalizarea unui ministru interimar în perioada următoare, până când va fi o decizie politică privind înlocuirea domniei sale”, a adăugat el.
Amintim faptul că în cursul zilei de joi, Adrian Chesnoiu a anunțat că va demisiona din funcția de ministru al Agriculturii. Totodată, el a mai precizat că se va autosuspenda și din PSD.
Reacția acestuia vine după ce DNA a cerut Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii acestuia pentru efectuarea urmăririi penale pentru abuz în serviciu.