Vești importante pentru toți cei care urmăresc emisiunea iUmor de la Antena 1. Un nume care a stat o perioadă îndelungată alături de echipa emisiunii a anunțat că își ia la revedere de la colectivul cu care a lucrat 14 ani. La auzul veștii, Dan Badea a reacționat.
Dan Badea a fost chestionat cu privire la plecarea anunțată de Șerban Copoț din echipa celor de la „iUmor”. Cei doi sunt prezentatorii emisiunii de succes, însă Copoț a anunțat recent că nu va mai face parte din acest proiect.
Vestea a fost dată de artist în ziua în care a împlinit 42 de ani.
„Vă mulțumesc pentru urări! 42 de ani! O petrecere reuşită este cea în care nu găseşti poze prea reuşite. Se pare că este o vârstă la care este binevenită o schimbare. O schimbare in bine, prin care îmi iau „La revedere” de la un colectiv cu care am lucrat 14 sezoane. Cu bune, cu rele, am fost acolo o gaşcă care a scris un capitol în umorul românesc. Fiecare cu părticica lui. Acum, a venit momentul să le urez mult succes şi să îmi văd de proiectele mele”, anunța Copoț la începutul lunii iulie.
Dan Badea a refuzat să comenteze decizia colegului său
În replică la această veste, Dan Badea a ținut să spună că nu vrea să comenteze alegerea colegului său. Un lucru este însă sigur: comediantul nu vrea să părăsească emisiunea și are numai cuvinte la laudă la adresa echipei.
„Am văzut ce a scris și el. E un subiect care mă depășește, nu aș vrea să vorbesc despre el! (n.r. ce a declarat Șerban Copoț despre plecarea de la iUmor) Clar! (n.r. el rămâne) La umor nu renunțăm niciodată! Într-un singur cuvânt, are umor, cred că e foarte potrivit pentru ce fac eu. Propuneri pot fi multe, eu pot să fac o grămadă de lucruri, dar mi-a plăcut foarte mult această echipă, este extraordinară. M-am regăsit în energia lor! Sunt puțin nebuni în cel mai frumos mod posibil, mi-a plăcut asta!”, a spus Dan Badea.
Conflict în interiorul echipei de la iUmor?
Conform datelor apărute în presă, între Robert Tudor și Șerban Copoț ar fi existat un moment tensionat și s-ar fi ajuns chiar și la bătaie. Robert Tudor nu a negat informațiile apărute în presă și a spus că va face o declarație foarte curând, atunci când va putea.
Pe de altă parte, Șerban Copoț, a negat existența unui conflict și a menționat că nu a existat niciun scandal. El a spus că pleacă de la iUmor pentru că a ales să meargă mai departe cu proiectul lui de suflet, Liga Exploratorilor, un modul educativ care folosește rețeta perfectă între distracție și educație.