La ora actuală, în România sunt aproximativ 5.000 de pensiuni, iar capacitatea totală de cazare este estimată la 80.000 de locuri. Cele mai solicitate regiuni sunt Bran-Moieciu, Bucovina, Mărginimea Sibiului şi Maramureş, urmate de Neamţ, Apuseni, nordul Olteniei, Buzău, Argeş, Vrancea.
Ca lungime a sejurului, majoritatea turiştilor au ales în medie trei nopţi de cazare. ”În ultimii ani se observă tendinţa românilor către tradiţiile mediului rural, din cauza urbanizării accelerate. Turiştii aleg zone liniştite, situate în mijlocul naturii, vor tradiţii, vor gastronomie autentică. De asemenea, se observă o fidelizare din ce în ce mai mare a clienţilor, care sosesc de multe ori an de an la aceleaşi pensiuni”, a spus Mişu Chiruc, preşedintele executiv al ANTREC.
Cei mai mulţi turişti străini care aleg turismul rural românesc în perioada sărbătorilor de iarnă provin din ţările vecine – Ungaria, Republica Moldova, Ucraina şi Serbia -, însă în număr mai mic vin şi turişti din Franţa, Israel, Marea Britanie.
Ponderea acestora este de circa 15% din total. La general vorbind, în Covasna gradul de ocupare a fost de 80% de Crăciun şi 100% de Anul Nou, în timp ce în Harghita a fost între 30-40% de Crăciun și între 75-80% de Revelion. De asemenea, în Maramureș, gradul de ocupare a pensiunilor este de 75-80%, cu o pondere de 60% turişti români şi 40% turişti străini.
În perioada 5-15 ianuarie, când se sărbătoresc Crăciunul şi Revelionul pe rit vechi, sunt aşteptaţi peste 10.000 de turişti din Republica Moldova, Ucraina, Rusia şi Serbia. Tarifele variază de la 40 lei de persoană, fără mic dejun, la o pensiune de 2 margarete, pentru o noapte de cazare, până la 600 lei de persoană pentru 3 nopţi, cu toate mesele incluse, la o pensiune de 4 margarete.
Și anul acesta românii au ales ”sărbători rustice”. Cifrele arată o creștere de 10%
6 ianuarie 2014, 08:21
Ultima modificare în 6 ianuarie 2014, 10:21
Circa 80.000 de turişti au ales pensiunile pentru petrecerea perioadei sărbătorilor de iarnă (n.r. - între 20 decembrie şi 15 ianuarie). Acestea sunt cifrele raportate de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), ceea ce înseamnă o creştere de 10% a numărului de turişti faţă de anul precedent.
Etichete: turism
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- S-a dat startul! Sporturile de iarnă așteaptă turiștii în noul an
- Rusia minimizează impactul boicotării JO de la Soci de către mai mulţi lideri occidentali
- RETROSPECTIVE 2013 – Sindicatele au militat în principal pentru modificarea Legii dialogului social şi majorarea salariului minim
- ”Invazie” de cazinouri în Europa
- Audi va investi 22 de miliarde de euro până în 2018, pentru a trece în faţa rivalului BMW
- Obama semnează acordul bugetar bipartizan ce relaxează reducerile pe doi ani
- Cea mai mare pierdere din ultimul deceniu pentru gigantul Mechel
- CEBR: Marea Britanie va fi prima economie europeană în 2030
- Miliardarul rus Serghei Pugacev, anchetat pentru falimentul Mejprombank
- China: Meritele lui Mao mai mari decât decât greşelile sale