Demisii în lanț, după anunțul făcut de Lia Olguța Vasilescu. Fostul ministru al muncii este nemulțumit de situația orașului pe care l-a condus timp de 4 ani și susține că s-a degradat de când a plecat.
Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii a scris pe Facebook că situația din Craiova s-a degradat de când a părăsit administrația. Deputatul PSD susține că orașul merită servicii de cea mai bună calitate.
„În ultimele luni, am avut audiente cu cateva sute de cetateni craioveni, la cabinetul meu parlamentar. Multi dintre acestia au reprosat calitatea serviciilor oferite de regiile administratiei locale craiovene si atmosfera din aceleasi regii si mi-au solicitat masuri, dat fiind faptul ca administratiile PSD i-au obisnuit cu un anumit standard. Drept urmare, am avut discutii cu primarul Mihail Genoiu si consilierii locali pe aceasta tema. Craiova merita servicii de cea mai buna calitate, iar managementul institutiilor trebuie sa fie unul pe masura asteptarilor!”, scrie Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.
După postarea fostului ministru mai mulți directori de regii și-au anunțat demisia. Potrivit anumitor surse, se pare că Olguța se pregătește să candideze din nou pentru Primăria Craiovei.
Olguța Vasilescu a fost aleasă președinte PSD Craiova în urmă cu câteva luni.