Avocatul Gabriel Biriş şi-a dizolvat recent firma TMGB Imobiliare prin intermediul căreia intenţiona să-şi achiziţioneze o vilă, în valoare de circa 600.000 de euro, în cadrul complexului Green Lake Residence. Tranzacţia nu a mai avut loc, deoarece dezvoltatorul ansamblului, firma Technical Olympic Group – ale cărei activităţi au fost preluate ulterior de Quality Living Developers, a întârziat finalizarea proiectului. „Am deschis firma pentru că vroiam să cum
Avocatul Gabriel Biriş şi-a dizolvat recent firma TMGB Imobiliare prin intermediul căreia intenţiona să-şi achiziţioneze o vilă, în valoare de circa 600.000 de euro, în cadrul complexului Green Lake Residence. Tranzacţia nu a mai avut loc, deoarece dezvoltatorul ansamblului, firma Technical Olympic Group – ale cărei activităţi au fost preluate ulterior de Quality Living Developers, a întârziat finalizarea proiectului.
„Am deschis firma pentru că vroiam să cumpăr o vilă în Green Lake şi să o închiriez. Am plătit 25% avans în 2006 şi trebuia să fie gata la sfârşitul lui 2008. S-au întârziat lucrările şi am fost nevoit să reziliez contractul. Chiar dacă proiectul a fost gândit bine şi e într-o zonă frumoasă, nu merita să mai aştept, pentru că interioarele au fost lucrate prost, pereţii nu erau drepţi…“, a declarat pentru capital.ro Gabriel Biriş, managing partner în cadrul casei de avocatură Biriş Goran.
Vila urma să fie achiziţionată prin intermediul TMGB Imobiliare, beneficiind astfel de deducerea TVA. Biriş intenţiona să obţină venituri de pe urma închirierii, şi ele supuse regimului TVA.
Ansamblul rezidenţial de lux Green Lake este construit pe malul lacului Griviţa şi are programate 545 de locuinţe, împărţite în 79 de vile şi 466 de apartamente. Suprafaţa construită a proiectului este de 110.000 mp, iar investiţia a fost estimată în momentul începerii lucrărilor la circa 100 de milioane de euro.