Dupa ce uzina Suzuki din Ungaria a luat aceeasi masura, fabricile constructorilor PSA/Peugeot-Citroen (Franta) si Kia (Koreea) din Slovacia si-au intrerupt joi activitatea, din cauza opririi aprovizionarii cu gaz, ca urmare a disputei ruso-ucrainiene.
Cele doua fabrici de asamblare sunt elemente cheie ale industriei auto din Slovacia, a caror expansiune a dat nastere celul mai tanar membru al zonei euro, una din economiile cu cel mai mare grad de crestere in ultimii ani in Uniunea Europeana (UE).
Kia a fost a sasea mare companie din Slovacia din punct de vedere al veniturilor in anul 2007. De asemenea, fabrica PSA s-a clasat pe locul sapte in 2007 din punct de vedere al veniturilor.
„Suntem in categoria consumatorilor ce cad sub incidenta reducerii livrarilor de gaz. Nu avem alta solutie, decat sa oprim productia incepand cu ziua de joi”, a declarat puratatorul de cuvant al grupului Peugeot, Peter Svec.
Cea mai mare companie din industria Slovaciei, fabrica producatorului auto german Volkswagen nu a comentat imediat starea aprovizionarii cu gaz.
Constructorul japonez Suzuki a oprit miercuri productia fabricii sale din Ungaria, dupa ce guvernul de la Budapesta a impus restrictii de consum al gazului pentru utilizatorii industriali, a anuntat purtatorul de cuvant al companiei, Viktoria Ruska.
Potrivit acesteia, compania se asteapta ca luni sa reporneasca activitatea. Suzuki este este unul din cei mai mari exportatori ai Ungariei.
Sursa: ANE