Cifra este cea mai mare înregistrată până acum în patru ani de când se colectează şi se raportează informaţiile despre vânzările de publicitate online de la principalii furnizori din piaţă.
Astfel, valoarea pieţei de publicitate online a crescut cu 32% faţă de anul 2009 (când a fost de aproximativ 65 milioane lei) şi cu 19% faţă de valoarea din 2008 (72,4 milioane lei).
Creşterea a fost continuă, de la un semestru la altul în ultimii doi ani, spun reprezentanţii pieţei. Al doilea semestru al anului trecut a înregistrat o valoare record de aproape 44 milioane lei, în creştere cu 11% faţă de acelaşi semestru din 2009 (39,6 milioane lei) şi cu 5% faţă de primul semestru al anului 2010 (aproximativ 42 milioane lei).
"Creşterea de 32% a pieţei de publicitate online înregistrată în anul 2010 atestă disponibilitatea din ce în ce mai mare a clienţilor de publicitate de a investi în acest sector, ducând suma totală raportată peste pragul de 20 de milioane de euro", a declarat Cristian Petriceanu, preşedintele IAB România, o asociaţie care reuneşte cele mai importante companii din domeniul publicităţii pe internet.
El spune totodată că reticenţa clienţilor faţă de investiţiile în online în 2009, care a adus o scădere de 10% faţă de anul precedent, a fost compensată în 2010 de intensificarea şi diversificarea activităţilor de publicitate pe internet.
Potenţial de creştere
La rândul său, Ruxandra Bandilă, director de marketing şi comunicare la PwC România, susţine că "ritmul susţinut de redresare a publicităţii online în anul 2010 confirmă potenţialul ridicat de creştere al acestui segment de piaţă în România".
Potrivit acesteia, la nivel global, publicitatea online însumează 15% din cheltuielile de publicitate, depăşind cheltuielile de publicitate pentru reviste, radio-uri şi outdoor, pe când în România, cheltuielile pe publicitatea online totalizează doar 6% din valoarea pieţei de publicitate.
"Companiile din industria telecom, servicii financiare, cele din industria auto şi a bunurilor de larg consum sunt cele mai receptive la posibilităţile oferite de publicitatea online, care permite o adresare mult mai precisă a potenţialilor consumatori", a adăugat Ruxandra Băndilă.
Studiul efectuat de IAB România şi PwC structurează investiţiile în publicitatea online din România în funcţie de formatele de publicitate folosite, categoriile de advertiseri, precum şi în funcţie de lunile din fiecare semestru pentru determinarea influenţei sezonalităţii.