Turismul este cu siguranță printre cele mai afectate industrii în acest an, iar țările din sudul Europei au cele mai afectate economii, această ramură fiind una strategică. Sicilia a avut pierderi de peste un miliard de euro în numai șase săptămâni de izolare, iar suma va crește cu siguranță. Așa că asociațiile locale din turism s-au gândit să ofere promoții pentru a atrage clienții.
În anul pandemiei, italienii vor să ne plătească să ne facem vacanţa la ei. Sicilia propune oferte de nerefuzat turiștilor pentru a salva turismul. Turiștii ar urma să beneficieze de numeroase bonusuri. Sicilia a avut pierderi de un miliard de euro într-o lună și jumătate fără turism.
Insula pune la bătaie 400.000 de vouchere pentru cei care doresc să petreacă cel puţin trei nopţi acolo, în intervalul iulie-octombrie. Turiştii ar urma să primească o a patra noapte gratuită şi bilete de avion la jumătate de preţ.
În plus, turiștii vor beneficia şi de intrări gratuite sau reduse la muzee şi alte atracţii turistice. Din 10 martie, când şi-a închis porţile, insula a pierdut aproximativ un milard de euro din turism.
Iar 50 de milioane de euro îi costă acum pe italieni şi această ofertă. Până în acest moment însă nu este clar când se vor ridica restricţiile de călătorie.