Mai sunt câteva zile până va avea loc înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. În următoarele zile, publicul care își dorește să își ia rămas bun de la cel mai longeviv monarh al Regatului Unit va putea să facă acest lucru.

Potrivit ultimelor informații, sicriul închis al reginei Elisabeta a II-a este expus pentru public în Westminster Hall. Acesta va sta acolo până dimineața zilei de 19 septembrie, la 5:30 GMT, iar accesul este permis 24 de ore pe zi.

Estimările arată că sute de mii de oameni ar urma să treacă pe la catafalcul suveranei. Totodată, există și câteva reguli stricte pe care vizitatorii trebuie să le știe. Înainte de a intra în Westminster Hall, aceștia trebuie să treacă de controale de securitate, care sunt de tip aeroportuar. În același timp, sunt interzise alimentele dar și băuturile în interior.

Sicriul Reginei Elisabeta a II-a va fi depus până pe 19 septembrie

Menționăm faptul că la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a sunt așteptate personalități importante precum președintele SUA, Joe Biden. Totodată, președintele Klaus Iohannis va fi prezent și el acolo, alături de Familia Regală a României.

Amintim că în cursul zilei de marți, Principele Consort Radu a semnat în Cartea de Condoleanțe deschisă la Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în urma decesului Reginei Elisabeta a II-a.

„În numele Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei, la Reşedinţa Britanică din Bucureşti, Principele Consort a semnat în Cartea de Condoleanţe deschisă în urma decesului Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a. Principele a fost întâmpinat de Excelenţa Sa domnul Andrew James Noble LVO, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Unit la Bucureşti”, informează joi Familia Regală, într-o postare pe Facebook.

Klaus Iohannis a semnat în Cartea de Condoleanţe în memoria Reginei Elisabeta

Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă, dar și președintele Klaus Iohannis și fostul președinte Emil Constantinescu au semnat și ei mesaje în memoria Reginei Elisabeta în cartea de condoleanțe.

În aceste momente, când popoarele Regatului Unit îşi însoţesc Regina pe ultimul drum, aduc omagiul meu personalităţii sale excepţionale. Îmi amintesc cu emoţie primirea la Palatul Buckingham, împreună cu soţia mea, în februarie 2000, în cadrul vizitei de stat în Marea Britanie, pentru a-mi decerna Ordinul Saint Michael and Saint George, în grad de Mare Cruce şi căldura cu care mi s-a adresat. Majestatea Sa Elisabeta a II-a şi-a subordonat din tinereţe viaţa datoriei de regină şi şi-a transformat misiunea în destin istoric.

Este un model de inspiraţie pentru şefii de stat care vor îndeplini această demnitate în viitoarele decenii. În personalitatea Reginei am găsit reunite măreţia şi simplitatea, transferate în comportamentul social prin respectul legii şi al cetăţeanului deopotrivă, care au făcut din monarhia constituţională britanică sub coroana Majestăţii Sale Elisabeta a II-a un model superior de democraţie”, a transmis Emil Constantinescu.

Amintim că Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață joi, 8 septembrie.