Siderca, ziua portilor deschise

Sunt patru ani de cand Siderca si-a incetat activitatea. In scurt timp insa, combinatul isi va relua productia, cu compania italiana Beltrame. Saptamana trecuta, reprezentantii concernului italian au semnat un protocol cu Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, pentru intrarea in afacerea Siderca.Beltrame va participa la infiintarea unei societati mixte, iar Siderca va fi partenerul sau in noua companie. Dupa un plan pus la punct anul trecut de catre autoritatil

Sunt patru ani de cand Siderca si-a incetat activitatea. In scurt timp insa, combinatul isi va relua productia, cu compania italiana Beltrame. Saptamana trecuta, reprezentantii concernului italian au semnat un protocol cu Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, pentru intrarea in afacerea Siderca.
Beltrame va participa la infiintarea unei societati mixte, iar Siderca va fi partenerul sau in noua companie. Dupa un plan pus la punct anul trecut de catre autoritatile romane, combinatul din Calarasi urmeaza sa se divizeze. Partea buna – doua active viabile, otelaria si laminorul – vor constitui aportul societatii Siderca la infiintarea societatii mixte. Italienii vor veni cu cashul. O cifra oficiala nu a fost data inca publicitatii, dar se pare ca tranzactia s-a incheiat la 30 milioane de dolari. Autoritatile romane au dat deja un nume noii societati: Donasid.
Cealalta parte a combinatului, ce se va numi in continuare Siderca, dominata de fier vechi, dar si de datoriile restante catre creditori, va ramane sa aprovizioneze noua societate cu materie prima.
Activele ce se vor constitui ca aport la capitalul societatii Donasid (vor reprezenta 49% din societatea mixta) sunt ipotecate in favoarea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB). Aceasta isi va recupera creantele prin incasarea redeventelor pe care noua societate le va plati anual (probabil pe o perioada de 10 ani), pe baza unui contract de leasing incheiat cu noii proprietari. Ceilalti creditori isi vor recupera banii din veniturile incasate de vechea societate Siderca. Datoriile combinatului Siderca depasesc 400 milioane de dolari. Principalul creditor este Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, cu 88 milioane de marci germane de recuperat (la nivelul anului 2000). Alti creditori ai combinatului sunt: Banca Comerciala Romana – peste 100 miliarde lei, furnizorii de utilitati publice – aproape 100 miliarde lei.    

Ultimii ani de agonie

· 1998: fostul FPS scoate Siderca la privatizare; investitori interesati: Voest Alpine, Ispat Industries si Ispat International – Anglia; tranzactia nu s-a incheiat;
· 1999: concernul elvetian Duferco (prezent in Romania prin firma Tubman) si-a exprimat interesul de a cumpara Siderca. Oferta Duferco a fost refuzata de autoritatile romane, pentru a impiedica crearea unei pozitii de monopol pe piata romaneasca;
· 1999: Siderca isi inceteaza activitatea;
· 2000: incep procedurile de lichidare a combinatului, la cererea BCR Calarasi; in acelasi an, actiunile FPS trec la Ministerul Finantelor (MF), pentru a fi vandute in contul datoriilor combinatului catre institutiile publice; esueaza actiunea Finantelor, esueaza intentia de lichidare si la finalul aceluiasi an, actiunile se reintorc la FPS, de la MF;
· inceputul anului 2001: APAPS lanseaza o oferta pentru atragerea de parteneri in afacerea Siderca;
· aprilie 2002: Beltrame incheie cu APAPS, tranzactia pentru preluarea combinatului.