Serviciul de Informații Externe (SIE) angajează specialiști în domeniul psihologiei atât fără, cât și cu experiență în domeniu.
Astfel, în acest moment, sunt disponibile cinci posturi de psihologi care trebuie să fi absolvit ciclul I şi II Bologna, cu diplomă de licenţă, respectiv masterat, la o facultate acreditată de psihologie. De asemenea, doritorii să ocupe unul dintre aceste posturi trebuie să aibă drept de liberă practică în specialitatea psihologie aplicată în domeniul siguranţei naţionale sau în specialitatea psihologia muncii şi organizaţională. Este necesară și o experienţă profesională de cel puțin cinci ani în specialitate ca practicant autonom.
Pentru cele două posturi de psihotehnician disponibile la SIE nu este necesară experiența. Astfel, pot participa la concurs candidații care au absolvit ciclul I Bologna, având diplomă de licență la o facultate acreditată de psihologie.
Instituția oferă un pachet salarial motivant, începând cu 2.100 lei pe lună, care variază în funcție de vârstă și vechimea în muncă.
Poți aplica AICI la acest job sau poți obține mai multe detalii.