Președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan, a salutat acordul ambasadorilor Uniunii Europene referitor la cadrul negocierilor de aderare cu Moldova și Ucraina.
Siegfried Mureșan a salutat acordul UE privind negocierile cu Moldova și Ucraina
Potrivit lui Siegfried Mureșan, procesul de negociere, în sine, este un lucru foarte bun, întrucât va accelera integrarea Republicii Moldova și Ucraina în blocul comunitar.
„Faptul că, în doar doi ani de la acordarea statutului de țări candidate, avem un acord și pe cadrul de negociere arată importanța pe care o au Moldova și Ucraina pentru întreaga Uniune Europeană. Noi, Parlamentul European, am insistat ca acest cadru să fie adoptat până la finalul lunii iunie astfel încât prima conferință interguvernamentală să aibă loc înainte de toamnă și să începem munca efectivă pe capitolele de negociere.
Procesul de negociere, în sine, este un lucru foarte bun fiindcă va accelera integrarea Moldovei în Uniunea Europeană. Oamenii vor resimți beneficiile concrete ale integrării pe tot parcursul procesului de negociere și nu doar la momentul aderării propriu-zise”, spune eurodeputatul român.
În același timp, Siegfried Mureșan, în calitate de președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a transmis asigurări autorităților și cetățenilor din Republica Moldova cu privire la sprijinul total al Parlamentului în procesul de aderare. Mureșan a subliniat că oamenii din Chișinău sunt foarte bine pregătiți pentru negocieri.
De asemenea, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia instituțiilor europene de a începe oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, subliniind că este un pas semnificativ. Potrivit șefei statului, aderarea celor două state la Uniunea Europeană va consolida și mai mult comunitatea europeană.
Organizarea primei conferințe interguvernamentale, încă un pas important către UE
În plus, Nicu Popescu, fost ministru al Afacerilor Externe al Moldovei și acum unul dintre fondatorii grupului ”Cetățeni pentru Europa”, o inițiativă civică recent lansată în sprijinul eforturilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a subliniat că organizarea primei conferințe interguvernamentale reprezintă încă un pas important către UE și în consolidarea relațiilor cu partenerii europeni.
„Ambasadorii țărilor membre UE au ajuns la un acord de principiu privind cadrele de negociere pentru discuțiile de aderare a Ucrainei și Moldovei. Pe 25 iunie, președinția belgiană va organiza primele conferințe interguvernamentale. Este un pas crucial pentru viitorul european al ambelor țări. Locul Moldovei este în familia europeană, iar acest lucru arată că avansăm cu pași hotărâți”, a spus acesta.
Republica Moldova și Ucraina vor începe oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe 25 iunie, la doi ani după ce au devenit țări candidate la UE. În acea zi, Președinția belgiană a UE va convoca primele conferințe interguvernamentale cu cele două state.
Recent, Comisia Europeană a confirmat pregătirea Republicii Moldova și Ucrainei pentru a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană. A transmis un raport Comitetului Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre ale UE, în care se menționează că Republica Moldova a îndeplinit ultimele trei recomandări ale Comisiei Europene: reforma justiției, combaterea corupției și dezoligarhizarea țării.
Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022 și a obținut statutul de țară candidată în iunie al aceluiași an. În decembrie 2023, liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.