”Am reprezentat astăzi Parlamentul European la primele negocieri în format «trialog» cu Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană după publicarea Proiectului de buget al Uniunii Europene pentru 2024. Propunerea de buget, în valoare de aproximativ 190 de miliarde de euro, cuprinde fonduri suficiente pentru a finanţa priorităţile curente, tradiţionale, ale Uniunii, precum Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, din care România primeşte majoritatea fondurilor europene nerambursabile şi care vor fi foarte importante pentru ţara noastră anul următor”, a transmis acesta într-un comunicat oficial.
Prioritățile Uniunii Europene s-au schimbat odată cu izbucnirea războiului din Ucraina
Siegfried Mureșan a mai precizat că ”proiectul de buget nu oferă suficiente fonduri pentru noile priorităţi ale Uniunii Europene, cauzate de războiul declanşat de Rusia la graniţele noastre, precum întărirea siguranţei în interiorul statelor membre, sprijinirea Ucrainei şi a Republicii Moldova şi întărirea economiei”.
Eurodeputatul a precizat că bugetul nu mai este suficient de flexibil cum era înainte de izbucnirea războiului din Ucraina. De aceea, el consideră că bugetul UE de anul viitor are nevoie de creşteri de alocări, nu de tăieri.
„În acelaşi timp, nu avem suficientă flexibilitate în buget pentru a reacţiona în situaţii neprevăzute, cum a fost cazul anul trecut, odată cu invazia Rusiei în Ucraina. Din acest motiv, am criticat în negocierile de astăzi decizia Consiliului de a propune noi tăieri bugetare care ar face ca Bugetul UE să fie şi mai puţin capabil de a reacţiona în faţa unor noi situaţii neprevăzute. Poziţia mea, ca negociator-şef al Parlamentului European, este că bugetul UE de anul viitor are nevoie de creşteri de alocări, nu de tăieri. Tocmai de aceea, este prioritar să revizuim Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027, având la bază propunerea de revizuire înaintată de Comisie în 20 iunie 2023”, a mai precizat acesta.
Revizuirea CFM ar trebui să aibă loc până la sfârșitul anului
Siegfried Mureșan a spus, de asemenea, că principalul său obiectiv este ca revizuirea CFM să aibă loc până la finalul anului, astfel încât Bugetul UE 2024 să poată cuprinde suficiente resurse pentru a răspunde nevoilor oamenilor.
”Cadrul Financiar Multianual este cel care decide limitele până la care putem creşte bugetele anuale. Astfel, obiectivul meu este ca revizuirea CFM să aibă loc până la finalul anului, tocmai pentru ca Bugetul UE 2024 să poată cuprinde suficiente resurse prin care să răspundem nevoilor oamenilor”, a afirmat.