Uniunea Europeană, un actor important în securitatea globală

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat, luni, că Uniunea Europeană trebuie să devină mai activă în domeniul securității și apărării, în special în contextul în care Statele Unite își reduc angajamentul economic, comercial și militar față de Europa.

El a subliniat că este necesară alocarea unor resurse mai mari pentru proiectele europene din domeniul apărării, inclusiv pentru apărarea antiaeriană.

Mureșan a precizat că, deși au existat întâlniri între Statele Unite și Rusia, nu se pot lua decizii privind Ucraina fără implicarea acesteia și fără Uniunea Europeană. El a adăugat că discuțiile care au avut loc până acum sunt doar exploratorii și nu reprezintă negocieri reale.

„În primul rând nu au loc negocieri peste capul Uniunii Europene, au avut loc întâlniri între Statele Unite şi Rusia, dar e clar că nu pot avea loc negocieri de pace privind Ucraina fără Ucraina şi nici fără Uniunea Europeană, Cu Ucraina fiind pe continentul european. O pace justă şi durabilă implică garanţii de securitate, sigur, şi din partea Statelor Unite, dar şi din partea Uniunii Europene, sunt discuţii exploratorii, dar adevărul este că nu sunt încă negocieri reale acolo”, a explicat europarlamentarul.

Investițiile europene în apărare trebuie crescute

În acest context, Siegfried Mureșan a arătat că UE trebuie să își asume un rol mai activ și să își consolideze capacitățile defensive. El a afirmat că trebuie să ne așteptăm de la Uniunea Europeană la mai multe acțiuni comune în domeniul securității și al apărării, inclusiv la alocarea mai multor resurse pentru proiecte europene cu valoare adăugată.

Europarlamentarul a menționat că pe 6 martie se vor lua decizii importante privind creșterea investițiilor în apărare și dezvoltarea unor proiecte comune la nivel european.

De asemenea, la summitul NATO de la Haga, programat la finalul lunii iunie, Europa va prezenta angajamentul său de a investi mai mult în înzestrare militară și de a eficientiza cheltuielile din acest domeniu.

„Europa va merge la summit-ul NATO de la finalul lunii iunie, de la Haga, spunând partenerilor NATO că investim mai mult în înzestrare, în apărare, creştem cheltuielile şi ne şi asigurăm prin acţiune comune la nivel european că sporim eficienţa acestor cheltuiele, adică că nu mai cheltuim banii de mai multe ori pe cercetare, inovare în domeniul apărării în mai multe state, ci cheltuim o singură dată, cercetăm, inovăm la nivel european, după care comandăm în cantităţi mari echipamente, la preţ pe unitate mai mica”, a explicat Mureșan.

uniunea europeana arme
SURSA FOTO: Dreamstime

Interes crescut pentru situația politică din România

În ceea ce privește situația politică din România, Siegfried Mureșan a precizat că există un interes crescut la nivel european față de evoluțiile din țară. El a menționat că președintele interimar Ilie Bolojan și politica internă a României sunt subiecte de discuție în Parlamentul European.

„Mă întreabă de situaţia din România şi evident că preşedintele României e un interlocutor de prim rang pentru toţi şefii de stat şi de guverne, la nivel european. (…) Şi mai multă lume este interesată de ceea ce se întâmplă în România acum decât era în trecut. Şi interesul acesta mare îi dă, sigur, Președintelui României o platformă şi posibilitatea de a interacţiona cu toţi liderii europeni”, a concluzionat europarlamentarul.