UPDATE: Siemens ar fi retras peste 500 milioane de euro de la o bancă franceză

Grupul industrial Siemens ar fi retras, acum două săptămâni, circa 0,5 miliarde euro din conturile deţinute la o mare bancă din Franţa şi i-a transferat la Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit unei persoane apropiate tranzacţiei, citate de Financial Times.

UPDATE: Potrivit unei surse citate de Wall Street Journal, această retragere nu are nimic de-a face cu panica sau cu temeri legate de un posibil faliment al băncii respective. „Perioada pentru care banii au fost depuși a ajuns la sfârșit, iar compania a retras pur și simplu suma respectivă”, a explicat persoana respectivă.
Nu este clar despre care bancă ar fi vorba. O sursă din interiorul BNP Paribas a afirmat că nu este vorba despre această instituţie. Potrivit publicaţiei franceze La Tribune, care citează Dow Jones Newswires, ar putea fi vorba despre Societe Generale, prezentă în România prin BRD.

Un purtător de cuvânt al Siemens ar fi afirmat însă că informaţia privind retragerea de cash este inexactă. În plus, se pare că Siemens ar fi vrut să profite de ratele mai mari oferite de BCE. Sursa citată vorbeşte despre o sumă totală, depusă de Siemens la BCE, de peste 4 miliarde euro.