Concernul german Siemens şi grupul canadian Bombardier sunt în stadiul final al negocierilor privind fuziunea diviziilor feroviare, noua entitate fiind capabilă să concureze mai bine, pe fondul intensificării concurenţei din China, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Tranzacţia, care va crea două societăţi mixte separate din diviziile companiilor care se ocupă de echipamentele de semnalizare şi de materialul rulant, ar putea fi anunţată cel mai devreme în august, au adăugat sursele.
Reprezentanţii Bombardier şi Siemens nu au comentat informaţia.
Consiliul de supervizare al Siemens ar urma să discute acordul la reuniunea din 2 august, în timp ce oficialii Bombardier ar urma să se pronunţe săptămâna viitoare.
Bombardier ar putea să preia o participaţie majoritară în operaţiunile de material rulant, iar Siemens în echipamentele de semnalizare. Pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementărilor, Siemens şi Bombardier vor oferi garanţii extinse privind locurile de muncă, au explicat sursele.
Luna aceasta, directorul concernului german Siemens, Joe Kaeser, a afirmat că un parteneriat privind contractele majore în domeniul feroviar reprezintă o posibilă alternativă la fuziuni, atunci când a fost întrebat în legătură cu progresele presupuselor negocieri cu grupul canadian Bombardier.
"Putem lucra împreună, nu trebuie întotdeauna să fie o problemă majoră de fuziuni şi achiziţii (M&A)", le-a declarat jurnaliştilor Joe Kaeser, refuzând să confirme în mod direct în privinţa negocierilor cu Bombardier.
Şeful Siemens a explicat că firmele din domeniul feroviar trebuie să analizeze modul în care răspund concurenţei strânse din acest sector, dar nici grupul german, nici rivalele sale nu sunt sub presiune imediată pentru a acţiona.
Conform informaţiilor din presă, propusa societate mixtă, care ar putea valora cel puţin zece miliarde de euro (10,6 miliarde de dolari), ar putea fi creată în acest an, dar ar duce la concedieri într-o industrie afectată deja de pierderea locurilor de muncă.
Negocierile se desfăşoară de câteva luni, iar noua entitate, cu venituri de aproape 15 miliarde de euro (16,8 miliarde de dolari), ar putea concura mai bine cu firma chineză de stat CRRC, ale cărei vânzări anuale depăşesc 32 de miliarde de euro. CRRC se dezvoltă puternic pe pieţele din sud-estul Asiei şi în Orientul Mijlociu.
Analiştii de la Societe Generale SA au evaluat recent divizia de mobilitate a Siemens la aproximativ 7,2 miliarde de euro, în timp ce Veritas Investment Research Corp apreciază că participaţia de 70% deţinută de Bombardier în divizia de transportat valorează cel puţin cinci miliarde de dolari.
Prin combinarea diviziilor lor feroviare, Siemens şi Bombardier vor reuşi să atenueze presiunile din partea concurenţilor chinezi, care se extind pe plan global şi ameninţă cota de piaţă a celor două companii.
Luna trecută, Siemens a anunţat că va concedia sau va reloca 2.700 de locuri de muncă, ca parte a eforturilor de a-şi moderniza operaţiunile IT şi de a-şi spori eficienţa. Aproape 1.700 de locuri de muncă vor fi desfiinţate în Germania în următorii ani şi alte peste 1.000 vor fi relocate.
De asemenea, aproximativ 9.000 de locuri de muncă ar urma să fie înfiinţate în Germania, iar Siemens a dat asigurări că va face eforturi pentru ca persoanele afectate de concedieri să fie reangajate în noile poziţii.
Divizia de mobilitate a Siemens produce trenurile de mare viteză ICE, care conectează principalele oraşele germane, tramvaie şi echipamente de semnalizare.
Siemens şi Bombardier au o prezenţă importantă pe piaţa din România.
AGERPRES