Siemens şi Gamesa vor crea cel mai mare producător de turbine eoliene din lume

Compania spaniolă de energie regenerabilă Gamesa şi grupul industrial german Siemens au obţinut aprobarea necondiţionată din partea Comisiei Europene pentru a crea cel mai mare producător de turbine eoliene din lume, transmite Reuters.

Anul trecut, după luni de negocieri, Gamesa a acceptat să-şi combine divizia sa de turbine eoliene cu cea a grupului industrial german Siemens, companiile profitând astfel de majorarea cererii de turbine eoliene, în condiţiile în care statele preferă energia regenerabilă pentru a îndeplini obiectivele de reducere a emisiilor. 

"Comisia Europeană consideră că tranzacţia nu provoacă temeri privind concurenţa, deoarece un număr de competitori credibili vor rămâne pe piaţă", se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. 

Analiştii estimează că Siemens va plăti companiei Gamesa aproximativ un miliard de dolari (890 milioane de euro), grupul german urmând să deţină 59% din noua entitate combinată, condusă de preşedintele Gamesa, Ignacio Martin. Capitalizarea de piaţă a noului grup se ridică la aproximativ zece miliarde de euro (10,7 miliarde de dolari). 

Potrivit planului, activele Siemens din domeniul energiei regenerabili vor fi absorbite de Gamesa, care îşi va păstra sediul central la Zamudia, Ţara Bascilor. 

Tranzacţia dintre Gamesa şi Siemens este cea mai recentă din sectorul energiei regenerabile. Anul trecut, producătorul german de turbine Nordex a achiziţionat divizia de energie regenerabilă a grupului spaniol Acciona. 

AGERPRES