Potrivit acordului, SIF Banat-Crişana putea primi acţiuni Erste Group pentru maximum 515.104.582 acţiuni BCR, la un raport de schimb 1:127,9583, cash pentru maximum 103.021.043 acţiuni BCR, la un preţ de 1,0385 lei pe acţiune, şi cash pentru maximum 33.256.302 acţiuni-profit BCR 2011 (acţiuni emise în 2011 în schimbul dividendelor pe 2010), la un preţ de 0,5 lei pe acţiune.
Contribuţia în numerar însumează 28,4 milioane euro, iar termenii financiari ai tranzacţiei sunt neschimbaţi faţă de acordul preliminar anunţat de Erste la data de 14 septembrie 2011, cu excepţia preţului pentru acţiunile emise de BCR în anul 2011, care, în urma negocierilor, a fost majorat de la 0,1 lei pe acţiune la 0,5 lei pe acţiune.
Compania a anunţat că, în urma acordului, va primi 2.314.700 acţiuni Erste Group Bank (EBS), în schimbul aportului său reprezentat de un număr de 296.185.195 acţiuni BCR.
Practic, SIF 1 va deţine circa 0,6% din capitalul Erste Group Bank. SIF Banat-Crişana poate vinde maximum 25% din acţiunile Erste Group Bank imediat după achiziţionare, precum şi după şase, 12 şi 18 luni de la momentul achiziţiei.
Până acum, au mai semnat cu Erste SIF Transilvania (SIF3) – pe 15 noiembrie 2011, SIF Moldova (SIF2) – pe 15 decembrie, precum şi SIF Muntenia (SIF4) – pe 3 februarie.
SIF Transilvania şi SIF Moldova vor deţine circa 1% din Erste Group Bank, iar SIF Muntenia, circa 0,38% din EBS.
Este aşteptată să încheie acordul şi SIF Oltenia (SIF5), care deocamdată a semnat doar acordul de principiu.
SIF Banat-Crişana, al patrulea SIF care a semnat cu Erste pentru vânzarea acţiunilor BCR
6 februarie 2012, 17:53
Ultima modificare în 6 februarie 2012, 19:53
Conducerea SIF Banat-Crişana (SIF1) a anunţat azi investitorii că şi-a exercitat dreptul de opţiune privind tranzacţia de vânzare cître Erste a pachetului de acţiuni deţinut în cadrul BCR. Compania se alătură astfel celorlalte trei SIF-uri care au semnat până acum cu Erste.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Contractul futures pe Dow Jones, din nou cel mai tranzacţionat la Sibex
- Comisia Europeană a blocat fuziunea dintre Deutsche Boerse şi NYSE Euronext
- Leul se mai depreciază puţin, monedele din regiune continuă aprecierea
- Cum să-ți multiplici de 200 de ori banii
- Bursele și euro, în creștere, în speranța unei soluții privind datoria Greciei
- Ion Ţiriac: „Nu putem avea un leu puternic fără exporturi”
- Acționarii restartează Fondul Proprietatea
- Nou record la Sibex: Valoarea tranzacționată a depășit 100 mil. dolari
- UPDATE Lucian Anghel este noul preşedinte al BVB
- BNR: Cursul euro coboară sub 4,34 lei, pe o piaţă calmă