Chiar dacă autoritățile române sunt hulite pentru lipsa de interes arătată pieței de capital, statul rămâne principalul artizan al bursei de valori, și nu numai, pe care o avem astăzi. Împlinirea a 20 de ani de activitate de către cele cinci societăți de investiții financiare (SIF) ne-a reamintit cât de mult a însemnat statul pentru bursa de valori.
Nu vom face apologia activității celor cinci SIF-uri înființate acum 20 de ani cu ocazia primei „cuponiade“ (a mai fost una în 1995), însă trebuie subliniat că „programul de privatizare în masă“, mai exact privatizarea forțată și anapoda a companiilor de stat, a stat la baza dezvoltării ulterioare a Bursei de Valori București și a celorlalte instituții din piață.
Cele cinci SIF-uri au primit (gratuit) în portofoliu participații la mii de societăți de stat. Valoarea portofoliilor ajungea, în momentul listării pe bursă din 1999, la aproape un sfert din PIB. De reținut că economia României era la unul dintre cele mai joase niveluri din istoria recentă.
Mulți străini în acționariat
Evoluția titlurilor SIF de la listare și până în prezent este năucitoare, cu creșteri de zeci de ori chiar și după ce am trecut prin mai multe crize, inclusiv cea din 2007-2008. Din păcate, SIF-urile au făcut puțini milionari. Cele câteva milioane de acționari care au ales SIF-urile în locul unor companii (de regulă, cele la care erau angajați) nu au câștigat prea mult de pe urma acțiunilor. De altfel, majoritatea le-au și vândut, înainte de listare sau în anii următori, la prețuri echivalente cu 10%-20% din valoarea activelor.
La fel ca la Fondul Proprietatea, situație care a avut loc aproape zece ani mai târziu. De altfel, SIF-urile au furnizat cea mai mare parte a lichidității BVB de-a lungul timpului, fiind detronate doar de Fondul Proprietatea. De asemenea, structura acționariatului s-a modificat substanțial, în ciuda limitărilor impuse inițial prin lege, adică nu mai mult de 1% din capitalul social pentru un singur acționar. „Față de începuturi, acum, 27% din capitalul social al societății noastre este deținut de persoane fizice și juridice din străinătate“, spune Ioan Cuzman, directorul general al SIF Banat-Crișana. În prima zi de listare, titlurile SIF1 s-au transferat la 0,027 lei (270 lei vechi), iar în prezent au o cotație de 1,17 lei.
După cum spuneam, statul, prin deciziile pe care le-a luat de-a lungul anilor, rămâne principalul partizan al existenței burselor noastre de valori. Din păcate, nu se poate compara cu autoritățile poloneze, spre exemplu, care au făcut mult mai mult pentru piața de capital, astfel încât, astăzi, Bursa de la Varșovia este principala piață din Europa Centrală și de Est, alături de cea de la Viena.
Noi oferte tot de la stat
Și în prezent, BVB depinde tot de stat. În condițiile în care companiile private nu se înghesuie să se listeze, bursa va avea parte de acțiuni noi tot de la societățile de stat. Anul acesta ar trebui să aibă loc oferta secundară a Transgaz, intermediată de Raiffeisen Capital&Investment, BT Securities și Wood, ofertă care mai are nevoie doar de stabilirea intervalului de preț pentru vânzare. Valoarea ofertei este estimată la circa 70 milioane euro.
O altă ofertă în pregătire este cea a Nuclearelectrica, a cărei intermediere a fost recent câștigată de Swiss Capital și BT Securities. Însă acțiunile, în valoare de 500 milioane lei, nu vor ajunge la bursa decât anul viitor.