Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 1,87% la debutul zilei de marţi, într-o piaţă unde corecţiile burselor externe, i-au determinat pe investitorii să plaseze mai multe ordine de vânzare, în special pe acţiunile celor cinci SIF-uri, ale căror cotaţii au coborât în medie cu 3,1%.
Bursele vest-europene au deschis ziua în stagnare, deşi, în şedinţa anterioară, bursele din SUA au scăzut cu mai puţin de 1,2%, iar pieţele din Asia au scăzut cu până la 1,5%. Cea mai severă corecţie dintre pieţele asiatice a fost consemnată de bursa din China, care a coborât cu 2,8%.
În acest context, primele zece acţiuni în funcţie de lichiditate de la BVB au debutat la preţuri în medie cu 2,21% mai reduse faţă de referinţă, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 2,35% sub nivelul de la închiderea zilei de luni.
Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, se plasa la ora 10:15 cu 2,34% sub nivelul de la finalul şedinţei anterioare.
Preţurile în scădere au stimulat, însă, interesul investitorilor pe termen scurt, care au tranzacţionat acţiuni de 4,1 milioane lei (961.000 de euro), valoare cu mult peste rulajul de la debutul sesiunii de luni, de numai 430.000 de lei (100.000 de euro).
Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Transilvania (SIF3) erau cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 1,2 milioane lei şi, respectiv, 827.000 de lei. Rulajul cumulat al celor două titluri, de două milioane de lei, reprezenta jumătate din lichiditatea bursei. Cel mai recent transfer cu acţiunile SIF Oltenia a fost efectuat la 1,1 lei, preţ în scădere cu 2,65%, iar cotaţia titlurilor SIF Transilvania a coborât cu 3,68%, la 0,655 lei.
SURSA: Mediafax