Săptămână de consolidare la Bursa de Valori. Cursurile acţiunilor au fost influenţate de rezultatele trimestriale publicate în această perioadă.
Interesul investitorilor s-a manifestat în special pentru acţiunile societăţilor de investiţii financiare. Prin creşterea de aproape 4% a indicelui BET FI, acestea au recuperat aproape în totalitate scăderea din săptămâna precedentă.
Indicele principal al bursei, BET, a pierdut 0,23%, influenţat favorabil de acţiunile BRD Groupe Société Générale, care au încheiat săptămâna cu o creştere de aproape 4%, şi de acţiunile Oltchim, cu o creştere de 4,4%. Valoarea indicelui a fost trasă în jos de acţiuni din sectorul petrolier: Petrom a pierdut 2,75%, iar Rompetrol Rafinare, 2,6%.
Acţiunile SIF-urilor au depăşit datele ex-dividend. Va fi interesant de urmărit evoluţia preţului pentru aceste acţiuni în perioada imediat următoare, având în vedere că indicele BET FI este foarte aproape de valoarea maximă istorică: săptămâna a fost închisă la 70.979 puncte, iar maximul istoric este de 72.386 puncte.
În sectorul petrolier, acţiunile Rompetrol Rafinare, după ce au înregistrat una dintre cele mai lungi perioade de scădere din istorie, respectiv nouă şedinţe consecutive, au reuşit o stabilizare în finalul săptămânii, când au câştigat 1,6% joi şi 4,4% vineri. Seria de scăderi a început după publicarea rezultatelor financiare trimestriale. Rompetrol Rafinare a raportat o pierdere de 21,8 milioane de lei, faţă de o pierdere de 59,7 milioane de lei în perioada similară din anul anterior, în condiţiile unei creşteri de 5% pentru cifra de afaceri. Chiar dacă din exploatare a reuşit, la finele trimestrului, să înregistreze profit, pierderea financiară a avut un rol mult mai important. Se observă astfel că societatea nu a reuşit să obţină profit decât într-un singur trimestru din ultimele şase (trim. II din anul trecut), situaţie care nu are cum să mulţumească investitorii. Cursul de tranzacţionare a scăzut de la aproximativ 0,105 lei, înainte de publicarea datelor financiare, la un minim de 0,0872 lei, fiind de aproape 17%.
Tot rezultatele financiare au stat la baza corecţiei din această săptămână şi pentru acţiunile Petrom. Scăderea cu 12% a cifrei de afaceri din primul trimestru, dar mai ales un profit mai mic cu 57% faţă de trimestrul I din 2006, s-au reflectat în piaţa bursieră prin scăderea de aproape 2% pentru Petrom în şedinţa de miercuri şi în atingerea unui minim de tranzactionare de 0,51 lei în şedinţa de joi. În şedinţele imediat anterioare publicării datelor trimestriale, tranzacţiile s-au efectuat între 0,535 şi 0,55 lei.
Nici societăţile din domeniul farmaceutic nu au reuşit să convingă investitorii prin rezultatele trimestriale modeste publicate. Dacă Antibiotice a realizat o cifră de afaceri în creştere cu 14% şi a obţinut un profit cu 11% mai mare decât cel din primul trimestru al anului 2006, Biofarm a reuşit doar o creştere cu 6% pentru profit, în condiţiile menţinerii cifrei de afaceri la acelaşi nivel. Cele mai bune informaţii au venit de la Sicomed, cu o creştere de 22% pentru cifra de afaceri şi de 42% pentru profitul trimestrial. În piaţa bursieră, evoluţia a fost de consolidare pentru cei trei emitenţi. Săptămâna s-a încheiat în scădere de 0,5% pentru Antibiotice, dar creştere cu 1,6% pentru Biofarm şi cu 1,1% pentru Sicomed.