Prima parte a anului 2007 e departe de ceea ce s-a întâmplat în alţi ani cu SIF-urile şi, mai ales, este departe de aşteptările pe care le aveau majoritatea investitorilor de la aceste companii. Vor reuşi ele să redevină, în următoarele şase luni, vedetele Bursei?

Şi totuşi, să asistăm oare la primul an în care SIF-urile să nu dea un randament important? Până acum, celor cinci acţiuni nu le-a mers foarte bine, fiind multă vreme cotate la valori mai mici decât cele de la începutul anului, în ciuda faptului că restul acţiunilor de la Bursă stăteau mult mai bine din acest punct de vedere.
Din moment ce o mare parte a deţinerilor SIF-urilor sunt sub forma acţiunilor cotate la Bursă, iar preţul acestora a crescut mai mult decât preţurile acţiunilor celor cinci companii, rezultatul a fost o subevaluare în raport cu valoarea activului net.

De la sfârşitul anului trecut şi până zilele trecute, singurele societăţi de investiţii financiare care au avut o creştere de preţ mai mare decât creşterea activului net unitar erau SIF Transilvania şi SIF Muntenia, însă fiecare a avut un motiv particular pentru acest lucru: prima a distribuit acţiuni gratuite, iar cea de-a doua a recuperat evoluţia mai slabă din 2006.
În afară de creşterea activului net, mai mare decât cea a preţului de piaţă, există şi alte motive care sporesc atractivitatea respectivelor companii.

„În cazul celor cinci societăţi de investiţii financiare, trebuie luate în calcul, în continuare, deţinerile acestora de la BCR“, este de părere Andreea Ciobanu, şefa departamentului de analiză al SSIF Intercapital Invest. „O valoare ajustată a activului net, ţinând cont de aceste participaţii, ar urca, în medie, valoarea activului net unitar la SIF-uri cu cel puţin 30% faţă de valoarea din prezent“, explică ea.
Ultimele zile au adus o efervescenţă mai mare decât de obicei pentru SIF-uri, acestea având noi motive de creştere. În primul rând, a fost vorba de evoluţia foarte bună a BRD, care a înregistrat o creştere spectaculoasă la mijlocul lunii iunie. Iar pentru majoritatea SIF-urilor, BRD are o pondere de circa 40% în activul net contabil.

În al doilea rând, este vorba de decizia CNVM de a considera că, „până la proba contrară“, societăţile de administrare a investiţiilor şi fondurile sau deţinătorii de portofolii individuale pe care acestea le administrează nu acţionează în mod concertat. Decizia a fost văzută de toată lumea ca o „liberalizare“ a cumpărării de SIF-uri. Mulţi au considerat că acest lucru ar putea creşte cotaţiile, aşa că au cumpărat, umflând artificial preţurile.
A doua jumătate a anului ar putea aduce schimbări importante în evoluţia SIF-urilor, faţă de primele şase luni. „De remarcat, în cazul acestor titluri, este şi dinamica mai slabă a cotaţiilor în prima parte a anului, fapt ce ar lăsa loc de aprecieri în cea de-a doua parte din 2007“, consideră şi Andreea Ciobanu. „De la începutul anului şi până acum, doar SIF Muntenia şi SIF Transilvania au înregistrat evoluţii pozitive, celelalte SIF-uri fiind, în acest moment, aproape de zona zero comparativ cu anul trecut. Un motiv al evoluţiei mai bune din acest an a acţiunilor SIF Muntenia comparativ cu SIF Oltenia, Moldova sau Banat-Crişana constă, în primul rând, în evoluţia mai slabă înregistrată anul trecut“, completează ea. 

48-3713-37_andreeaciobanu_rp.jpgFactorul BCR
«O valoare ajustată a activului net, ţinând cont de participaţiile la Banca Comercială Română, ar urca, în medie, valoarea activului net unitar la SIF-uri cu cel puţin 30% faţă de valoarea din prezent.»
Andreea Ciobanu, şef departament analiză, Intercapital Invest

48-3714-1.jpg

48-3715-2.jpg