Tineri si oameni trecuti de prima tinerete vin la Sighisoara nu pentru Dracula, ci pentru a vedea singura cetate medievala locuita din Europa. Turistii erau in tranzit si stateau cateva ore sau cel mult o zi, doua in oras. Brusc insa, in urma cu doi ani, Sighisoara a devenit o altfel de atractie – orasul de langa Dracula Land. Proiectul fiind puternic mediatizat, atat in tara, cat si in strainatate, Sighisoara a castigat enorm ca imagine si a fost luata cu asalt de investitori. „Dracula Park era gura noastra de oxigen. Foarte multi investitori ne-au cautat in perioada aceea, pana in vara lui 2002, atat romani, cat si straini. Voiau sa investeasca de la cateva zeci de mii de dolari la sute de mii de dolari in pensiuni, ateliere pentru suveniruri si restaurante. Anul trecut numarul turistilor s-a triplat fata de anul precedent. Toti banii adunati de la Dracula i-am fi folosit la reabilitarea si renovarea Cetatii”, isi aminteste astazi suparat primarul orasului Sighisoara, Dorin Danesan, care pastreaza inca pe peretele biroului sau proiectul buclucas, care a „zburat” acum la Snagov. Adauga: „Le-am promis oamenilor, si acum de rusine nici nu am mai mers prin oras”. Mizand pe realizarea proiectului, unii intreprinzatori au pus carul inaintea boilor investind bani in afaceri complementare. „Un cetatean olandez a cumparat o casa veche de 400 de ani si a inceput lucrarile de renovare. Pretul pe care l-a dat anul trecut a fost de 3,2 ori mai mare decat astazi. La parter a fost amenajat un restaurant de 300 de locuri, iar la etaj vor fi amenajate, in final, 50 de locuri de cazare”, declara Catalin Munteanu, administrator la Casa Wagner. „In Sighisoara exista turism doar sase luni, din noiembrie pana in martie este o perioada aproape moarta”, adauga acesta. La sfarsitul lunii februarie doar trei mese erau ocupate in restaurant si doar o camera. Gheorghe Florea este un om de afaceri din Brasov, care a venit la Sighisoara tot o data cu proiectul Dracula Park. A cumparat o casa veche in Cetate si a transformat-o intr-o pensiune de vis, renovata dupa modelul caselor traditionale din suburbiile Vienei. Proprietarul a investit multi bani in reconstituirea atmosferei medievale, de la usi, portal, pana la lazi de zestre si lampi in firide, dar si in promovarea ei. „Legenda” are un site propriu, pliante cu fotografii si un PR inteligent, cu o poveste conform careia in aceasta casuta s-ar fi consumat o idila a Contelui Dracula cu o frumoasa curtezana. „Initial mi-am facut planuri pentru mai multe astfel de case. Dar acum iau in considerare ca este o zona interesanta si din punct de vedere cultural. „Legenda” a fost deschisa abia in noiembrie si nu pot sa-mi fac calculele decat dupa ce trece un sezon, sa vedem cum merge, pentru ca trebuie sa am un pic de experienta”, declara Gheorghe Florea. In urma cu un an in zona erau mii de turisti-investitori, cu mape sub brat si privind avid spre toate casele de vanzare. Astazi, doar grupuri de elevi veniti cu scoala in excursie. Atunci, masini cu numere de Bucuresti, Targu Mures, Medias, Timisoara sau numere straine mergeau in sir spre locul unde trebuia sa se construiasca parcul tematic si se targuiau cu proprietarii de terenuri din jurul acestuia. „Multi erau in cautare si asteptau sa inceapa lucrarile la parc, pentru a semna actele. S-au facut insa si multe tranzactii, mai ales cu case in Cetate. In fata unui notar, intr-o singura zi, un timisorean a cumparat opt case”, isi aminteste Sorin Popa, directorul agentiei imobiliare Imobilstar Consulting, din Targu Mures. „Pe o casa veche, care inainte nu se vindea nici cu 30.000 de dolari, anul trecut proprietarul cerea 100.000 dolari si gasea cumparatori la 80.000-90.000 de dolari”, adauga Sorin Popa. „Astazi nu mai vinde nimeni, pentru ca nu mai sunt cumparatori”, conchide acesta.

Sighisoara Post-dracula

Publicitatea facuta proiectului, care urma sa fie construit langa Sighisoara, a atras atentia si asupra orasului. si, inainte chiar de a se demara lucrarile, orasul a resimtit cateva efecte pozitive:
· numarul turistilor s-a triplat intr-un singur an; un barometru in acest sens a fost numarul de vizitatori
ai muzeului: anul trecut peste 200.000 de turisti i-au trecut pragul;
· tranzactiile cu locuintele din Cetate au imbogatit localnicii, care s-au decis sa-si vanda casele vechi, acestia obtinand preturi de 80.000-90.000 de dolari, pe oferte la care in urma cu doi ani nu gaseau cumparatori nici la 30.000 de dolari.

La Snagov, miliardarii asteapta fanii lui Dracula

Localnicii nu prea inteleg rostul parcului, dar se grabesc sa scumpeasca terenurile. Comuna Snagov a fost aleasa pentru noua locatie Dracula Park. Terenurile din jurul amplasamentului si cele detinute de primarie sunt deja petite de numerosi intreprinzatori. Snagovul nu are case vechi, cu aer medieval, ci doar un amestec pestrit de case taranesti, foste vile de protocol ceausiste si vile noi somptuoase, cu termopan si gazon in fata. Pe strazile comunei se intersecteaza zi de zi carute trase de cai, jeepuri si basculante mari, care transporta materiale spre vilele in constructie. In urma cu un an, soarta Snagovului parea a fi transformarea lenta intr-un imens cartier nou de lux. Conform numaratorii celor de la primarie, in ultimii cinci ani in satele comunei au fost construite peste 1.500 de vile, majoritatea apartinand unor importanti oameni politici, fotbalisti si oameni de afaceri bucuresteni. Dintre aceste vile, peste 600 sunt asezate in jurul lacului si au pontoane proprii, de unde, in timpul zilelor calduroase, tasnesc schi-jeturi si barci cu motor. Numai ca zvonul ca Dracula Park s-ar construi aici a deschis iar un borcan cu miere pentru intreprinzatori, care au inceput sa roiasca in jurul primariei si printre localnici. Preturile la terenuri cresc vertiginos, primarul nu-si mai vede capul cu atatea intalniri, cu investitori anuntati sau neanuntati, iar programul de audiente se prelungeste adeseori pana spre seara. In parcarea primariei poposesc numai masini scumpe, iar in anticamera asteapta numai barbati cu genti diplomat, nu sateni. Un secretar de stat grabit are o problema urgenta care vrea sa-i fie rezolvata imediat. Pe biroul primarului Teodor Biris se afla prinse intr-un elastic sute de carti de vizita si alaturi mape sau faxuri de prezentare pentru oferte de colaborare. „Din punct de vedere economic, Snagovul este cea mai buna alegere”, ne spune repede primarul printre blitzurile aparatului foto, pentru ca dupa noi mai avea de rezolvat doua intalniri si trebuia sa plece si la o intalnire cu niste italieni. „Cunosc ce inseamna un astfel de parc, am vazut parcul din Viena, pe cel de la Hollywood. Trebuie sa fie aproape de un aeroport, de un tren, de Capitala, iar aici, unde este stabilita locatia, se preteaza totul. Este bun si din punct de vedere social, pentru parc vor lucra foarte multi oameni. si istoric se leaga, aici la mine, la manastirea Snagov, se afla ingropat capul lui Vlad tepes”, spune primarul. „Un parc trebuie sa aiba si alt fel de divertisment, noi avem si apa, un lac de 800 de hectare, peste care vom face transbordari cu telecabine usoare, a si venit o firma austriaca.” Il intrerupe intrarea agitata a secretarei: „Va suna domnul prefect!!!”. „Sa traiti! si in spate si in fata au ramas vreo 30 cred… nu, 30 spre balta… numai la sase iti pot comunica… Diferenta este ca nu mai vrea acolo, vrea in spate, nu mai vrea la lac… a fost domnul Patrascu la mine, a rezolvat, a fost el acolo la Circa Financiara…”, da replici scurte primarul. Mare agitatie cu investitorii si mari afaceri se fac! La intrebarea „primaria mai are terenuri de concesionat?”, primarul numara incet: „unul de 70 de hectare, Pescaria Tancabesti, Lacul Snagov de 800 de hectare, un parc de 30 de hectare, Paraul Vlasiei, care va trece chiar prin parc, un helesteu de peste…” Peste cativa ani, daca lucrarile vor incepe intr-adevar la vara, cum este planificat, Snagovul va fi plin de turisti si de afaceri private, si-n padure si pe lac. Pensiuni, restaurante, debarcadere, schi nautic, telecabine austriece trecand peste lac. Primarul isi imagineaza deja cele cinci milioane de turisti venind spre parc cu masinile, cu bicicletele, cu autocarele sau cu rudele din Bucuresti. Vor rezista posesorii de vile de langa lac acestui asalt?r
r
Investitorii de ocazie, care mizeaza pe speculatii imobiliare, nu ies intotdeauna in castig. Un exemplu r
nefericit este cel al oamenilor de afaceri care au cumparat case si terenuri in Sighisoara, atunci cand preturile erau „pe val”, de trei ori mai mari decat nivelul pietei imobiliare locale, imbatati de mirajul r
Dracula Park. Acum, acestia trebuie sa-si refaca planurile de afaceri: cei care si-au construit pensiuni r
trebuie sa se multumeasca cu maximum o suta de mii de turisti boemi pe an, in loc de peste un milion de turisti consumatori de suveniruri, pe care urma sa-i aduca parcul tematic, iar cei care au cumparat terenuri le vor vinde in pierdere. In acest moment insa nu mai au cui, pentru ca nu mai exista cerere, iar piata imobiliara este blocata. O data cu schimbarea locatiei parcului, febra cresterii preturilor si frenezia cumpararii si vanzarilor de terenuri s-a mutat la Snagov. Aici roiesc oamenii cu bani sau afaceristii de ocazie, care viseaza cu ochii deschisi, o data cu ministrul Agathon. Foiala lor permanenta r
ii imbata iar pe localnici, care cresc zi de zi preturile la terenuri si case. Va fi Snagov lozul castigator sau istoria Sighisoarei se va repeta?r
r
Ce este Dracula Park?r
r
Primul proiect intocmit pentru acest parc tematic prevedea:r
r
• un Institut International de Vampirologie, unitati de cazare tip pensiune sau tip vila, camping, chiosc fanfara, debarcader, restaurante medievale, Castelul lui Dracula, gradina labirint, Club discoteca, baza sportiva, pista de turniruri, hala de bere, zona de picnic etc. Valoarea totala a investitiei era estimata la 31.576.000 de dolari si urma sa aduca anual venituri din exploatare de 27.000.000 dolari, conform studiului de fezabilitate, cu o rata de profit de 22%. In acest moment, firma de consultanta PricewaterhouseCoopers lucreaza la un nou studiu de fezabiliate, adaptat noii locatii.r
r
r
Ce beneficii aduce un astfel de parc localnicilor:r
r
• peste un milion de turisti anual, conform studiului de fezabilitater
• zeci de mii de locuri de munca in incinta parculuir
• dezvoltarea serviciilor in zonar
• cresterea bugetului pentru investitii, provenind din taxele locale platite de cei care administreaza parculr
r
Snagov ante-dracular
r
Comuna Snagov porneste in cursa dezvoltarii Dracula Park avand deja o faima de unul din locurile r
unde s-au construit cele mai multe vile particulare in ultimii ani. In ultimii cinci ani au aparut aici r
peste 1.500 vile noi, din care peste 600 cu iesire la lac. Pentru a oferi un turism complex, in afara de Dracula Park, Primaria Snagov vrea sa amenajeze si lacul de 800 de hectare pe care il detine si sa organizeze circuite culturale, care sa includa si Manastirea Snagov, unde se afla ingropat capul lui Vlad tepes. In ultimele luni, preturile la terenuri au crescut vertiginos, ajungand la 50-60 USD/mp, pentru cele cu iesire la lac, si 10-15 USD/mp, pentru terenurile cu suprafete mari din alte sate.