SIIJ aruncă în aer coaliția de guvernare! Președintele USR, Dan Barna, a lansat un atac la adresa UDMR.
Anumite teme asumate de USR PLUS în programul de guvernare „nu au făcut niciun pas mai departe”, protestează el.
SIIJ aruncă în aer coaliția de guvernare! ”Coaliţia nu funcţionează”
Vicepremierul Dan Barna consideră că în ceea ce priveşte justiţia ”coaliţia nu funcţionează”.
”Coaliţia nu funcţionează în acest subiect al justiţiei şi spun asta pentru că ceea ce a făcut şi face colegul meu Stelian Ion este exact să ia ceea ce scrie expres în programul de guvernare pe justiţie – lucruri pe care le-am agreat şi cu PNL şi cu UDMR – şi să le transforme în iniţiative legislative.
A pus în dezbatere legile justiţiei şi au înţepenit în Parlament.
Am aprobat în Guvern, cu susţinerea şi a premierului şi a colegilor de la PNL şi a colegilor de la UDMR în Guvern desfiinţarea SIIJ pe un proiect de lege foarte curat, foarte clar – secţia specială se desfiinţează, dosarele se reîntorc la Parchete după competenţa materială (…) – în această etapă colegii noştri de coaliţie de la UDMR au venit cu un amendament care, practic, nu mai desfiinţează SIIJ şi o mută la Parchetul General”, a afirmat Dan Barna, miercuri seară, potrivit realitatea.net.
”Abordarea UDMR este absurdă”
Dan Barna a catalogat drept „pretext” argumentul invocat de UDMR pentru trecerea SIIJ în subordinea Parchetului General, afirmând că este „absurdă” abordarea UDMR care susţine că DNA a făcut abuzuri în unele cazuri în care erau anchetaţi magistraţi.
Vicepreședintele Dan Barna a declarat miercuri seară, la o emisiune tv, că anumite teme asumate de USR PLUS în programul de guvernare „nu au făcut niciun pas mai departe”, arătând că o coaliţie nu poate funcţiona dacă „un partener (…) îşi bifează toate obiectivele politice şi un alt partener stă şi aplaudă topit de emoţie”.
El a precizat totuși că USR PLUS nu va ieși de la guvernare, pentru că PNL și UDMR au „deschidere” pentru reforme.
Barna a vorbit și de relația cu președintele Klaus iohannis, pe care o caracterizează „corectă şi echilibrată”.