Momentele cumplite prin care a trecut Silvia Dumitrescu
Silvia Dumitrescu a oferit, la un moment dat, un interviu în care a vorbit despre cele mai grele momente din viața sa. Vedeta a precizat că, după pierderea părinților, s-a confruntat cu probleme grave de sănătate.
Silvia Dumitrescu a relatat că, în urma pierderii mamei sale la vârsta de 59 de ani, din cauza cancerului, a experimentat un șoc emoțional extrem de puternic, care a dus la dezvoltarea unor probleme de sănătate.
Consultându-se cu un medic endocrinolog, a descoperit că are noduli pe tiroidă și hipotiroidie.
După ce tratamentele nu au dat rezultate, aceasta a mers în Germania. Acolo, i s-a spus că are Tiroidită Autoimună Hashimoto.
”În urma pierderii mamei mele – a murit la 59 de ani, de cancer, când băiețelul meu avea 10 luni – am avut un șoc emoțional atât de puternic, încât m-am îmbolnăvit. Am fost la un doctor endocrinolog și am aflat că am noduli pe tiroidă și hipotiroidie. Iar după niște ani, când niciun tratament nu mă mai salva, am mers în Germania, la o doctoriță care mi-a dat diagnosticul de Tiroidită Autoimună Hashimoto. Am înțeles atunci că silueta mea va avea tot timpul de suferit, că voi avea o lipsă permanentă de anumite vitamine, că voi obosi mai ușor și că starea mea emoțională va avea de suferit (atacuri de panică, stare de agitație, nervozitate, palpitații)”, spune aceasta.
Silvia Dumitrescu a avut un AVC lacunar
Vedeta a mai precizat că dietele o dădeau peste cap și îi oboseau inima. De asemenea, a precizat că a avut un AVC lacunar în anul 2017.
După ce a fost internată în spital, vedeta a slăbit foarte mult și că nu putea mânca. De asemenea, a mai zis că în perioada aceea avea stări de sufocare, coșmaruri și stări de panică. Vedeta a subliniat că a crezut că va muri.
”Da, am muncit foarte mult să arăt bine o bună perioadă de timp, făceam sport, mișcare multă, diete care mai de care. Dar îmi oboseam și inima, și aceste diete parcă mai tare mă dădeau peste cap… În 2017 am avut un AVC lacunar, am fost internată în spital și am slăbit foarte mult. Eram speriată, nu puteam să mănânc, să dorm, stăteam numai în pat. Aveam stări de sufocare, coșmaruri și stări de panică… Eram convinsă că voi muri. Dumnezeu m-a ajutat să-mi revin treptat, treptat.
Mi-am reluat cântările și a fost un lucru foarte bun, pentru că ieșirile pe scenă îmi făceau foarte bine, în acele momente uitam că sunt bolnavă. Acum nu prea mai am voie să fac efort fizic intens. Și acum mai dansez pe scenă, dar o fac mai ponderat. Când sunt fericită, fără să îmi dau seama, încep să cânt și să dansez, dar mă opresc repede”, a mai spus vedeta.
Secretul energiei vedetei
În cadrul interviului pentru viva.ro, artista a mai fost întrebată care este secretul energiei sale. Vedeta a povestit că este un om fericit, cu o familie frumoasă.
Ea spune că iubește muzica și că nu se vede făcând orice altceva. Așadar, spune că pe scenă își exprimă cele mai profunde sentimente.
”Sinceră să fiu, nu prea îmi place să vorbesc despre mine, îmi place să îi ascult pe alții cum mă descriu. Dar, după aproape 40 de ani de experiență muzicală pe scenă, la radio, televiziune, pot spune că sunt un om fericit, iubit de Dumnezeu, cu familie frumoasă. Iubesc muzica, sunt dependentă de ea, respir muzică și nu mă văd făcând altceva. Sunt îndrăgostită până peste cap de meseria mea, o iubesc, iar pe scenă îmi exprim trăirile cele mai profunde, sentimentele mele și încărcătura mea emoțională.
De când ne naștem suntem unici și fiecare moment de pe scenă este unic. Fiecare întâlnire cu publicul este o experiență unică, extraordinară; îmi place să cunosc cât mai mulți oameni și să-i fac fericiți, pentru că în această meserie, în care te dedici până la ultimul gram de energie, dai tot ce e mai bun în tine să-i faci pe ceilalți fericiți prin fericirea ta. Sunt o solistă care s-a plasat într-o zonă mai nonconformistă și, ceea ce este clar, nu îmi plac tiparele, formatele (…)”, a continuat ea.
Regretele Silviei Dumitrescu
Nu în ultimul rând, aceasta a fost întrebată care are vreun regret pe plan personal sau profesional.
Artista a spus că a avut câteva regrete, iar că primul dintre ele a fost că nu a putut studia dansul într-un mediu profesionist.
De asemenea, ea a mai spus că și-ar fi dorit să joace într-un musical sau să facă un turneu cu Michael Jackson.
Nu în ultimul rând, ea a mai povestit că i-ar fi plăcut să ia și câteva ore de teatru și să joace într-un film.
”Da, am avut câteva regrete, și anume primul regret a fost că nu am putut studia dansul într-un mediu profesionist, cu profesori coregrafi. Mi-aș fi pus în valoare mai mult acest talent nativ al meu. Când am fost la primul concert cu Michael Jackson, am fost atât de impresionată și am trăit fiecare moment atât de intens, încât am plâns tot timpul de plăcere, dar și de durere, gândindu-mă cât de avansați erau toți la nivel de show și ce mult mi-aș fi dorit să am o echipă a mea, de profesioniști, și să lucrez luni de zile, ani ca să realizez ceva de un nivel superior.
Mi-ar fi plăcut mult să joc într-un muzical și să fac turneu cu el în toată țara. Mi-ar fi plăcut să iau și câteva ore de teatru… să joc într-un film. Dar cred că ceva am realizat și eu aici, în România, așa cum se putea atunci, cu echipele noastre din televiziune, cu compozitori și textieri foarte talentați. Îmi dau seama că Dumnezeu m-a iubit și am reușit să las măcar bucuria aparițiilor mele în contextul acelor vremuri.
Nu am avut niciodată un sponsor, un producător al meu, un impresar și o echipă a mea. Mă și mir că am realizat totuși atâtea lucruri frumoase. Această meserie se face în echipă, succesul meu este succesul tuturor celor cu care lucrez. Așa încât tot ce am realizat s-a bazat pe munca de echipă și, apropo, vreau să mulțumesc aici tuturor minunaților care au pus umărul și au muncit cu drag la aparițiile mele, la emisiuni, la „Cerbul de Aur, la „Mamaia”, a încheiat vedeta.