În tot acest timp, chiar dacă unii au mai „înțepat” autoritățile, căci, nu-i așa, cineva trebuie să vină și cu critica constructivă, cei mai mulți dintre noi, dincolo de bombăneală curentă, normală, aproape „desprinsă” din fișa postului de cetățean, am respectat dispozițiile acestora. Le-am respectat atunci când le-am înțeles dar și atunci când nu le-am înțeles, căci toți am avut nevoie să credem în cei ce ne conduc în asemenea momente, să ne convingem că au un plan și, uneori în ciuda evidențelor, că știu ce au de făcut.

Așa lucrează frica, în fața amenințărilor mortale vrem, ne impunem să avem încredere în cei din frunte, chiar dacă în sinea noastră știm că, în mod evident, unii dintre ei ar putea lua lecții de coerență logică de la alde Garcea și de elocvență de la Gică Hagi.

Asta a fost. Acum, pe măsură ce situația se normalizează, pardon, se relaxează, iată că vine și bilanțul. De data aceasta lucid, scuturat de frică, așezat, ba chiar cu o tentă ușor părtinitoare și revanșardă. Nu a ajuns încă la noi dar în alte părți a început.

Parcurgând lucrări recente din reviste de specialitate constatăm că analiști occidentali, acum însă unii serioși, au trecut la evaluarea, punct cu punct, a acțiunilor autorităților din diferite state în fața amenințării, căutând să înțeleagă cât de utile, cât de oportune, cât de justificate și de corecte au fost acestea, dacă nu cumva în spatele lor s-au ascuns și alte interese.

Ni s-a spus repetat că ideograma chineză care desemnează criza este rezultanta asocierii a două ideograme: WEI (primejdie) şi JI (oportunitate). Iar apoi am tot fost invitați să căutăm oportunitatea din această criză. Da, este corect căci aparent paradoxal, ascunse printre amenințări, în asemenea momente există multiple oportunități ce așteaptă să fie identificate și valorificate, acoperind domenii diverse, de la economic la politic, trecând prin relații externe, coeziune socială, etc. și având, de asemenea, finalități diferite – de la “strict în interes personal”, la “profitul de grup” și până la cel național.

La acest exercițiu, de identificare și valorificare a oportunităților, se pare că unii au fost mai abili și mai rapizi decât alții pentru că s-a constatat că, surpriză, nu în puține cazuri, prin măsuri arbitrare, unii lideri politici ai momentului s-au folosit de pretextul crizei pentru a-și consolida puterea și pentru a compromite, prin atacuri și acuze repetate, forțele opoziției. Trăsăturile de autoritarism din personalitatea acestora au devenit mult mai vizibile după luna februarie a acestui an. De fapt ele au existat acolo tot timpul dar erau „purtate”, cel puțin de unii dintre ei, cu relativă și aparentă timiditate, mai mult sau mai puțin ascunse sub o lungă listă de justificări. A fost nevoie ca „interesul public”, „securitatea națională” și „binele colectiv” să o ceară pentru a renunța la mască, arătând-și adevăratele ambiții.

Analizele în curs atrag atenția asupra ușurinței cu care autoritățile din mai multe țări au dispus măsuri de limitare drastică a drepturilor de liberă circulație și de liberă exprimare. Se insistă asupra diferenței dintre recomandări ferme, convingător argumentate (așa cum au procedat, în opinia analiștilor, liderii ce înțeleg cu adevărat valorile democratice) și restricții și sancțiuni severe ce amintesc de regimurile dictatoriale. Se subliniază gravitatea deciziilor transpuse în prevederi legale ce, în numele combaterii „fake-news”, au transformat autoritățile în arbitrul unic, cu drept de veto, al corectitudinii și utilității vectorilor de presă și social-media. Sunt contestate dur de către analiști specializați măsurile adoptate de o serie de state în sensul folosirii pe scară largă a unor instrumente avansate de monitorizare tehnică a mobilității populației proprii în scopul „sprijinirii combaterii” amenințării actuale, subliniind că este puțin probabil ca utilizarea lor să înceteze odată cu dispariția virusului.

Evaluările sunt în curs iar cel mai frecvent, ca exemple de acțiuni ale unor politicieni ce au folosit actualul context în mod premeditat și în ”bună tradiție” dictatorială, pentru a-și consolida puterea, sunt citate deocamdată cele ale liderilor din Rusia, China, Filipine, Turcia, Israel și Ungaria. Lista rămâne însă deschisă…