Silviu Prigoană: „Eu nu mai am nici un fel de afacere de doi ani de zile”

"Am şi datorii la bănci, am şi venituri. Nu poţi ca să reuşeşti într-o lume capitalistă numai cu moştenirea pe care ai primit-o de la mama, ca bani. Şi atunci ca să poţi să faci lucruri trebuie să iei credite, că aşa e normal. Cât am condus eu companiile eu nu am avut nici un leu datorii la stat, am avut 2400-2500 de angajaţi, şi-au primit salariile la zi", a declarat Silviu Prigoană, candidatul PDL la primăria Capitalei.

"Eu nu mai am nici un fel de afacere de doi ani de zile", a spus Prigoană. ", 60 de companii le-am vândut, foarte multe companii au fost vândute, unele companii mici au fost cesionate la foştii asociaţi. Eu nu mai am nici un fel de business".

Întrebat ce oraș i-ar plăcea să fie un model pentru Bucureşti, Prigoană a răspuns: "Îmi plac oraşele din Germania. Sunt aşa mai pensionari, foarte relaxante, dar nu mi-au plăcut oraşele din sudul Europei unde e un jeg şi o mizerie de nu aţi văzut în viaţa dumneavoastră. Deci ce mizerie e la Paris, şi la Roma, şi la Napoli şi în Atena, să vă ferească Dumnezeu".