Bani în plus la recalculare. Anunţul serii despre pensii. Ce vor primi pensionarii din luna iunie

bani, pensii, neimpozitare pensii pensie

Bani/SURSA FOTO: Dreamstime

Anunțul momentului pentru toți pensionarii din România. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a dat o veste excelentă seniorilor din țara noastră. Ce se va întâmpla cu recalcularea pensiilor?

Simona Bucura-Oprescu spune când vor fi emise deciziile de recalculare

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a oferit informații noi cu privire la procesul de recalculare a pensiilor. Ministrul îi asigură pe seniori că toate pensiile vor fi revizuite. Aceasta a menționat că este vorba despre o lege benefică, care va aduce multe beneficii românilor.

Ministrul Muncii a respins astfel speculațiile conform cărora doar anumite pensii vor fi revizuite. Ea a afirmat că fiecare pensionar va avea parte de recalculare. În plus, a subliniat că în cazul în care recalcularea duce la sume mai mici, se va menține nivelul de plată cel mai avantajos pentru beneficiari.

Joi, 4 aprilie, în cadrul unei emisiuni televizate, ministrul Muncii a anunțat că începând cu luna iunie se vor emite deciziile privind recalcularea pensiilor. Acest lucru va permite beneficiarilor să își primească pensiile revizuite începând cu luna septembrie.

„Cu legea 360 pe 2023 am fost pe zis si făcut. Pensiile românilor vor fi recalculate la timp, estimările noastre sunt că, în iunie-iulie, vom emite deciziile de recalculare. Toți românii își vor primi deciziile cu pensiile recalculate, toate pensiile vor fi recalculate. Absolut toate se vor recalcula.

În septembrie, românii își vor primi pensiile majorate ca urmare a recalcularii. Se menține în calcul cuantumul cel mai favorabil si astfel de atingem cea mai importanta dintre ținte, de a aduce echitate în interiorul sistemului public de pensii, astfel că, indiferent, pe ce lege ai ieșit, pentru contributii egale si munca egala vei beneficia de o pensie egală.

In orice act normativ avem acest drept dar veti vedea ca legea este o lege buna, care ii va multumi pe romani”, a transmis ministrul, pentru România TV.

Simona Bucura Oprescu / SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Recalcularea pensiilor nu îi va pune pe drumuri pe seniori

Într-o declarație făcută la mijlocul lunii martie, ministrul a confirmat că acest proces nu va implica deplasări pentru pensionari, iar întregul procedeu va fi gestionat de Casele Teritoriale de Pensii.

Conform afirmațiilor ministrului de luna trecută, se preconiza că românii vor începe să primească deciziile referitoare la recalcularea pensiilor încă din luna mai a anului 2024, distribuirea acestora urmând să fie finalizată până la sfârșitul lunii august.

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a confirmat aceste date:

„Estimăm ca în luna august să emitem deja deciziile de pensionare pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari. Poate putem să le emitem chiar mai devreme, depinde cum merg colegii care realizează softul și cum reușesc acest proces de recalculare, în funcție de dosarele pe care noi deja le furnizăm.

În luna august emitem deciziile, iar în luna septembrie pur și simplu tipărim taloanele cu pensiile recalculate. (…)

O decizie de pensionare este o decizie pe care o primește fiecare pensionar în mod regulat și unde se vede foarte clar totalul de puncte, valoarea punctului de referință, stagiul de cotizare. Acestea sunt valori uzuale cu care noi lucrăm frecvent în activitatea noastră de zi cu zi”, declara, în martie, președintele CNPP.