Kanal D continuă să câştige teren în faţa granzilor de la PRO TV şi Antena 1. Mireasa, emisiunea prezentată de Simona Gherghe a suferit o înfrângere surprizătoare sâmbătă la prânz. Nimeni nu se aştepta la asemenea cifre de audienţă.
Simona Gherghe, înfrângere şoc în faţa Kanal D
Simona Gherghe şi emisiunea Mireasa de la Antena 1 a suferit o înfrângere absolut neaşteptată sâmbătă la prânz, la nivel naţional. Conform cifrelor consultate de către capital.ro, Simona Gherghe a fost depăşită la cifrele de audienţă de filmul turcesc În căutarea adevărului, care era difuzat de către Kanal D în reluare.
De la ora 13.45, atunci când a început emisiunea Mireasa, Kanal D a fost lider de audienţă cu filmul la nivel naţional. Pe ultimul slot al orei 13.00, Mireasa a avut rating 3, în timp ce Kanal D 3,8. PRO TV a fost abia pe locul 3, la amre distanţă de competitoare.
Toată ora 14.00 a aparţinut, de asemenea, celor de la Kanal D. Filmul În căutarea adevărului a avut audienţe constant peste 3, aproape de 4. Mireasa cu Simona Gherghe nu au reuşit să se apropie de Kanal D. Antena 1 a fost constant pe locul secund, în timp ce PRO TV s-a aflat din nou departe de concurenţă, pe locul 3.
Antena 1, lider de audienţă de la ora 15.00
Totul s-a schimbat pentru Simona Gherghe de la ora 15.00. Pe Kanal D a început RO Ventura, iar Antena 1 a preluat şefia la nivel de audienţe. Cifrele au fost din ce în ce mai mari. 3,7 pe prima jumătate de oră şi au depăşit 4 pe ultima jumătate de oră. În tot acest timp, Kanal D a avut doar puţin peste 2 şi a terminat pe locul secund. PRO TV a fost din nou abia pe locul al treilea.