Simona Gherghe și-a luat prin surprindere fanii. Prezentatoarea TV a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu primele teste de sarcină însoțite de un mesaj foarte frumos. În urmă cu șase ani, aceasta a aflat că va deveni mămică pentru prima dată. Mirela Vaida a avut o reacție fabuloasă.
Simona Gherghe, mesaj emoționant
Prezentatoarea TV se simte mai fericită ca oricând după ce au apărut în viața sa cei doi copii ai săi, Ana și Vlad. Aceasta își aduce aminte cu mare drag de emoțiile pe care le-a simțit în trecut. În urmă cu șase ani, aceasta a aflat că va fi mamă pentru prima dată, așa că a decis să împărtășească acest lucru cu cei care o urmăresc pe rețelele de socializare. A menționat și despre dificultățile prin care a trecut pentru a fi părinte și a postat o poză cu primele teste de sarcină, însoțită de un mesaj absolut emoționant pe Instagram.
sursa: Instagram
”Între prima si a doua fotografie, sunt fix șase ani! Șase ani de la cea mai așteptată veste. O veste care a venit dupa o lungă si dureroasă așteptare, dupa multe temeri si gânduri că, poate, mie n-o sa mi se întâmple. Dar când a fost, am știut, am simțit înainte sa am confirmarea din trei surse😍.
M-am emoționat când a văzut poza cu testele, caci am retrăit toate stările din ziua aceea de toamna a lui 2016. Dar si tot ce a urmat, pana la fotografia de ieri, cu Nuchi în brațele mele. Desi e înaltă, încă îmi place s-o tin așa si o pun sa-mi promită că o să mă lase s-o pup și s-o îmbrațișez toata viața!”, a scris Simona Gherghe.
Care a fost reacția Mirelei Vaida
După ce prezentatoarea TV a postat această poză însoțită de mesajul emoționant de mai sus, una dintre persoanele care au reacționat a fost chiar colega sa, Mirela Vaida. Prezentatoarea emisiunii Acces Direct a avut o reacție neașteptată.
”Am crezut că ne mai dai o veste!”, a scris Mirela Vaida în secția de comentarii.
”Nu, nu! Noi rămânem la doi”, a răspuns Simona Gherghe.