Fanii Simonei Gherghe o vor înapoi. În acest context, vedeta a decis să le dea fanilor o parte din răspunsurile pe care le așteptau.
Întrebată pe pagina personală de instragram dacă va reveni la ”Acces Direct” în locul Mirelei Vaida, vedeta a dat un răspuns care i-a șocat pe internauți. Mai exact, Simona Gherge a precizat că nu se va mai întoarce, deoarece a reușit să dea tot ce a fost mai bun din ea, iar în momentul de față își dorește cu totul altceva.
”Am considerat că, din punctul meu de vedere, am dat tot ce am putut acolo. Și obosisem. Nu e un format ușor, nici confortabil. Și am simțit că sunt într-o altă etapă din viața mea, că îmi doresc altceva. Așa că, am preferat să renunț, decât să fac lucruri cu jumătăți de măsură”, a spus Simona Gherghe.
Îi e dor de Acces Direct?
Întrebată dacă duce dorul emisiunii pe care a prezentat-o, Simona Gherghe a spus că doar trăirile din timpul filmărilor îi lipsesc.
”Mi-e dor de televiziune, de starea aia de live. Dar pot să mai aștept până va fi ceva care să merite întoarcerea mea pe sticlă. Deocamdată, sunt bine așa”, a mai spus fosta prezentatoare de la ”Acces Direct”.