Simona Halep a acceptat după 2 ani de zile: Am spus „Da!” din prima

Simona Halep

SURSA FOTO: simonahalep.com

Va fi show total la sfârșitul săptămânii la Sports Festival Cluj, acolo unde Simona Halep, Andre Agassi și Steffi Graf vor participa la un meci demonstrativ.

Simona Halep revine pe teren în fața românilor! Supercompetiția la care va participa contra lui Agassi

Nume mari din tenisul mondial vin, în acest sfârșit de săptămână, la Sports Festival Cluj, alături de Simona Halep.

Andre Agassi, legendă a tenisului mondial, se va alătura soției sale, Steffi Graf, laureată a 22 de titluri de Mare Șlem, pentru a forma o echipă într-un meci demonstrativ împotriva Simonei Halep și a lui Andrei Pavel.

Andrei Pavel. SURSA FOTO: Dreamstime

Evenimentul va fi transmis în direct sâmbătă, începând cu ora 18:00, pe PRO Arena. Pentru Simona Halep, acesta va fi primul contact direct cu fanii români după o pauză de aproape 2 ani. Deși recuperarea după accidentarea la genunchi o ține departe de competițiile oficiale, sâmbătă va reveni într-un meci demonstrativ, formând echipă alături de Andrei Pavel, al doilea cel mai bine clasat român în tenis, după Ilie Năstase.

„De fiecare dată particip cu plăcere la Sports Festival când sunt invitată, pentru că îmi place foarte mult și am amintiri plăcute de la acest eveniment și mereu a fost deosebit. Ultima dată am avut ca și cadou un video despre tot ce am făcut, cu familia mea, a fost deosebit. Nici n-am stat să mă gândesc. Am spus Da! din prima, pentru că mă simt ca acasă la Cluj” a declarat Simona Halep.

Agassi și Pavel sunt cunoștințe vechi

Andre Agassi și Andrei Pavel au jucat de cel puțin 5 ori unul contra celuilalt. Românul are o singură victorie, dar partida de sâmbătă nu o să fie una ca să-și ia revanșa.

„A fost o onoare să fac parte din acest spectacol și eveniment care nu mai există în România. Sunt niște oameni deosebiți, și el, și Steffi, Simona nu mai vorbim. Sunt niște idoli, niște superstaruri” a declarat și Andrei Pavel.

Andre Agassi și Steffi Graf sunt doi dintre cei mai titrați tenismeni din istorie. Sportiva germană este prima jucătoare care a câștigat toate cele patru turnee de Mare Șlem și medalia olimpică în același an.

Meciul demonstrativ va avea loc sâmbătă, la ora 18:00, iar duminică Andre Agassi și Steffi Graf, vor dezvălui o parte din secretele care au stat în spatele carierelor lor remarcabile. Sports Festival începe, joi, la Cluj.

Cea de-a cincea ediție Sports Festival, va avea loc în 13-16 iunie 2024, în Cluj-Napoca. După o nouă ediție de succes organizată anul acesta, în 1-4 iunie, cu record de participanți, organizatorii au pregătit deja următorul eveniment care va aduce noi surprize și provocări iubitorilor de sport. Evenimentul se va desfășura, ca de obicei, în zona platoului Cluj Arena, Aleea Stadionului, Radisson Park, Parcul Central, Părculețul de Copii de lângă stadion și Parcul Iuliu Hațieganu. Data de start coincide cu ultimele zile de cursuri pentru elevii care sunt așteptați la mișcare.