Sorana Cîrstea, care tocmai a fost eliminată de la Roland Garros, a vorbit despre situația în care se află Simona Halep. Ce a avut de spus sportiva din Târgoviște în legătură cu scandalul monstru care a început în toamna anului trecut?
Din păcate, Sorana Cîrstea a pierdut în primul tur la Roland Garros în fața italiencei Jasmine Paolini. Partida, care a durat mai mult de două ore, s-a terminat cu scorul de 5-7, 6-2, 2-6.
Sorana Cîrstea, eliminată din primul tur de la Roland Garros
Sorana Cîrstea a spus că a suferit de dureri stomacale, ceea ce i-a afectat jocul.
„Am avut niște probleme de sănătate, la stomac. Azi m-am trezit cu ele. Am încercat tot ce am putut, am fost fără energie, mi-a fost greu să împing în picioare, le simțeam de gelatină. Cred că meciul s-a jucat când am avut 5-4 și minge de set (n.r. în primul set). Dacă luam setul terminam în două seturi și într-o oră eram afară din teren și cu o victorie.
Însă asta este, se mai întâmplă să fie și zile nefaste din punct de vedere al sănătății. Păcat că a venit tocmai aici, pentru că în ultima săptămână am muncit extrem de mult. Dar, ca și în viață, și în tenis de multe ori muncești și nu vezi niciun rezultat. Însă trebuie să continui și să sperăm că în sezonul de iarbă totul o să fie OK.
Neavând suficientă energie, am încercat să păstrez raliurile destul de scurte și să grăbesc puțin jocul. Mi-a mers în setul doi, dar în setul 3 ea a început extrem de puternic și cred că atunci când mi-a făcut break și s-a dus în 3-1 a căpătat puțină încredere, mai mult curaj și a început să joace mai liber. Păcat că am lăsat să ducă meciul în 3 seturi. Chiar și în condițiile astea ar fi trebuit să câștig acest meci.
E păcat, pentru că sigur până joi aș fi fost bine din toate punctele de vedere. Îmi pare extrem de rău, însă mai sunt și astfel de zile. Nu e o zi prea roz pentru mine, dar există o singură cale și aceea este înainte.”, a declarat ea într-un interviu pentru eurosport.ro.
Sorana Cîrstea, despre situația Simonei Halep
Sorana Cîrstea a fost rugată, de asemenea, să comenteze și scandalul de dopaj în centrul căruia se află Simona Halep. Sportiva din Târgoviște nu a vrut să își dea cu părerea, însă este sigură că Simona nu s-ar dopa niciodată cu bună știință.
„În general nu-mi place să-mi dau cu părerea. În România, toată lumea și-a dat cu părerea și nu cred că e nevoie și de părerea mea. Singurul lucru pe care pot să-l spun este că nu cred că Simona s-ar fi dopat vreodată conștient.
Am spus asta și când am aflat prima oară. Atât. Mi-e greu să vorbesc mai mult, pentru că orice voi spune se va răstălmăci. Nu este o situație foarte roz, dar sper din tot sufletul să se rezolve”, a declarat ea.